fb

Dacă tu îţi aminteşti de mine, nu-mi pasă că ceilalţi m-au uitat

Îmi amintești de toate cuvintele pe care le-am spus, trecute prin inimă. De toate femeile cărora le-am zâmbit. De oamenii pe care i-am iubit, fie și pentru o frântură de vreme. Iar dincolo de ei, de amintiri, de șoapte uitate sub felinare, ești tu…

Frumos, nu? Trăieşti uneori din amintiri şi asta îţi ocupă tot timpul. Creezi din oamenii din trecut un etalon de-o viaţă şi laşi pe cei din prezent să lupte pentru nişte idealuri care nu sunt ale lor. Ne pornim să căutăm colțul de loc unde să trăim o viață. Îl găsim, încercăm să adăugăm de fiecare dată frumos și culoare la acest colțișor. Însă dacă plecăm, la întoarcere îl putem găsi schimbat.

Așa că indiferent unde nu ne-am afla, să treci peste toate și să păstrezi în tine un colț de lume fericit.Să păstrezi omul lângă care te simţi acasă. Nu spunem asta pentru că ne este dor. Şi nici pentru că ne este drag cineva din trecut. Dar pentru că ne temem de clipa în care prezentul va deveni trecut iar trecutul ne va bântui alt prezent. Poate pentru asta şi există amintirile.

Oamenii sunt proști în dragoste! Caută o viață întreagă bărbatul ideal și femeia ideală. Dacă nu îl găsesc, încearcă să îl modeleze, să sape la suflet, să taie din carne și să sculpteze un corp care demult va fi străin. Pe când dragostea înseamnă să găsești în celălalt motive pentru a fi tu mai bun și prin asta celălalt va vrea să fie mai bun și el. Dragostea e o completare și o dezvoltare continuă. Aşa că să nu ne fie frică de întrebări îndrăznețe. Pentru că astfel nu ne va fi teamă să dăm răspunsuri pe măsură. Cine suntem noi ca să trăim împotriva legilor? Cine sunt ei să facă legile?

Iar legile le facem ca să trăim pe măsura a ceea ce am creat. Doar că la 70 de ani nu iei cu tine bani sau case cu 3 etaje. Şi nici mirosul unui restaurant luxos. Ceea ce rămâne în timp sunt amintirile. Nebunia unor amintiri frumoase, purtate pe bancheta din spate a unei motociclete sau culese din magia unei nopţi de dragoste sub un cer plin cu stele. Amintiri de care să nu îţi fie jenă şi nici teamă. Amintiri care se citesc cumva într-o poză strânsă la piept. Şi chiar dacă de bătrâneţe uiţi cine este omul din poză, în suflet mereu vei simţi că acel om pentru tine a fost totul. Pentru că el e cea mai frumoasă amintire.

Cât de frumos e ca omul de lângă tine, care se culcă alături noaptea în pat şi lângă care te trezeşti dimineaţa, să fie cea mai frumoasă şi puternică amintire. Amintirea când la 50 de ani de la nunta voastră, ea să-ţi zâmbească şi să-ţi spună: „îmi pare rău că nu te-am întâlnit mai devreme”.