fb

Dacă o femeie trăiește singură, nu e grav. Grav e dacă trăiește singură alături de un bărbat

O femeie singură nu e o noutate, nu e ceva ieșit din comun și cu siguranță nu e o problemă pentru femeia însăși. O femeie singură înseamnă mai multă libertate sau mai mult timp liber. Înseamnă să faci cafeaua pentru un singur om, să nu aștepți mesaje de dragoste și să nu-ți fie dor de un bărbat drag. Înseamnă să nu gândești cum să păstrezi o relație, cum să vă faceți planuri de viitor și cum să fiți fericiți. Dar până la urmă asta nu e ceva grav. Grav e dacă femeia nu este singură, dar se simte în singurătate.

E grav dacă ea îl așteaptă acasă și el vine prea târziu. E grav dacă ea vrea susținerea lui și el spune că nu are ce-i oferi. E grav dacă ea plânge și el îi reproșează că o face prea des. E grav și e greu de suportat așa stare. Atunci femeia e pe jumătate fericită și pe jumătate suferă. Ea vrea să fie alături, dar vede că el nu împarte cu ea același gând. Ea caută încredere, dar primește doar indiferență. Ea se gândește la viitor, dar acest viitor e atât de nesigur.

Nu e rău să fii singură, să te reculegi, să înțelegi unele lucruri sau pur și simplu să-ți trăiești viața, pentru că așa vrei. Nu e rău să lași tot trecutul și toți bărbații deoparte. Așa, până se va găsi unul potrivit. Rău e când crezi că ai așa bărbat alături și el te dezamăgește. Rău e când după ani de relație simți că nu ai cu cine vorbi, cui să-i spui ce te doare sau cine să te iubească cu adevărat. Chiar dacă în tot acest timp el e alături de tine. Atunci e rău și e trist. Așa că trăiește singură dacă vrei și trăiește cu un bărbat dacă vrei, dar nu uita că așa sau altfel, dragostea trebuie să existe și fericită trebuie să fii. Până la urmă, tot mai bine e să fii fericită în doi.

Dacă o femeie trăiește singură, nu e grav. Grav e dacă trăiește singură alături de un bărbat. – citat cu autor aninim. 

Foto: upsocl.com