Dacă el vrea să fie cu tine, dacă își dorește cu adevărat asta, va face aceste lucruri

lucruri-vrea-sa-fie-cu-tine

Iubirea este sentimentul care poate convinge o persoană să se schimbe. Este acea emoție care îl va face pe un bărbat să perceapă altfel lucrurile, să le privească din cu totul alt unghi. Când un bărbat iubește sincer, el îmbrățișează schimbarea.

Învață să accepte compromisuri, să devină sensibil și empatic. Acceptă această nouă poveste cu deschidere și înțelepciune. Apariția ta în viața lui îl transformă în totalitate.

Dacă bărbatul din viața ta vrea să fie cu tine, va face următoarele lucruri:

Se va conecta emoțional la lumea ta

Pentru o relație sănătoasă, conectarea emoțională dintre doi oameni care se iubesc este foarte importantă. Pentru tine, atingerile, grija și confortul au un rol aparte. Bărbatul drag vrea să știe ce lucruri te fac fericită și ce îți aduce tristețea în suflet.

El vine cu sinceritate alături de tine, gata să descopere adevărata ta personalitate, să te accepte și să te înțeleagă. Va căuta răspunsuri în trecutul tău, în felul cum vorbești, zâmbești sau taci.

Va fi de fiecare dată sincer

Un bărbat iubitor știe cât de importantă este sinceritatea într-o relație. Așa că, din iubirea pentru tine, el va spune de fiecare dată adevărul. Îți va spune tot ce simte, îți va oferi explicați, va veni cu răspunsuri și soluții.

Va scoate la iveală toate grijile sale, traumele și durerile din trecut. Va căuta să afle sursa îndoielilor sale. Va evita să poarte măști atunci când este cu tine, tocmai pentru că ocupi un loc însemnat în viața lui.

Va dori sa afle mai multe lucruri despre tine

Bărbatul care vrea să fie cu tine va căuta să afle totul despre tine. Se va interesa de lucrurile care îți plac, dar și de cele care te nemulțumesc. Va dori să știe cine sunt prietenii tăi, ce lucruri te pasionează și care sunt visurile tale. Ce gânduri te frământă. Ce flori îți bucură sufletul. Ce muzică îți alină stările de tristețe.

Îți va vorbi cu încredere despre sine

La rândul său, va dezvălui lucruri ascunse în suflet. Se va detașa de toate secretele. Îți va vorbi cu încredere despre trecutul lui. Îți va spune ce neajunsuri are, fără să se teamă că îl vei judeca. Va fi complet deschis în fața inimii tale.

Va dori să te cucerească în mod corect

Vei ști că este bărbatul potrivit după felul în care îți cucerește sufletul. Te va surprinde cu cele mai frumoase flori, oferite cu motiv sau fără. Cu mesaje frumoase înainte de culcare. Cu cel mai plăcut ,,bună dimineața”. Cu grija constantă față de tine.

Nu va refuza să-și asume lucruri

De când v-ați cunoscut, de fiecare dată ai simțit că ai un sprijin alături de tine. Este cel mai asumat bărbat, cel care niciodată nu fuge de responsabilități. El știe ce spune și asumă fiecare cuvânt. El ia decizii și își asumă aceste decizii.

Nu are frică de necunoscut și lucruri noi, iubirea față de tine este cel mai important stimul să meargă mai departe. Este umărul de care te poți sprijini cu cea mai mare încredere, indiferent că îți este rău sau trăiești cea mai fericită etapă a vieții.

Va refuza să flirteze cu alte femei

Din clipa în care ai devenit iubita lui, nu mai există o altă femeie la care să se gândească pe ascuns. Nu mai flirtează cu altcineva. Nu mai păstrează relații cu foste din trecutul său. Pentru el, tu ești unica, ești aleasa lui. Îți poartă iubirea cu cea mai mare încredere.