Dacă ceva nu îți place la femeia ta, înseamnă că nu îi ajunge fericire. O femeie fericită nu poate să nu îți placă

Femeia pe care o iubești nu poate fi urâtă. Nici tristă. Nici plictisită de o viață în doi. Ceea ce construiți împreună se vede pe starea voastră de bine, pe fericirea voastră, pe momentele frumoase și împlinirea pe care o trăiți în doi. Ceea ce oferi unei femei se vede pe fața și pe ochii ei, pe zâmbetul ei, pe regăsirea alături de tine și pe dragostea ce ți-o poartă. Dacă o femeie este fericită sau tristă, împlinită sau suferă, nebună sau liniștită, nu e doar vina sau meritul ei. Totul de fapt depinde de tine, bărbatul de lângă. Și atunci când vezi o femeie care nu este așa cum ai vrea tu, nu-i reproșa și nici nu încerca să o învinuiești. Pentru că lucrurile trăite în doi schimbă. Pentru că o femeie se schimbă alături de tine. Pentru că dacă…

Dacă femeia ta nu este frumoasă, înseamnă că nu ai surprins-o dimineața cu o floare și un sărut. Nu i-ai spus că e frumoasă așa, pur și simplu pentru că vrei să o spui.

Dacă femeia ta nu este împlinită, înseamnă că nu ai fost alături suficient de mult. Nu ai încurajat-o când trebuia și nu i-ai oferit sfatul atât de necesar atunci. Nu i-ai dat motive să te vadă tot întregul ei.

Dacă femeia ta nu este caldă, înseamnă că aude cuvinte prea reci din partea ta. Sau nu aude nimic. Nu o îmbrățișezi, nu o liniștești cu un singur sărut, nu o dorești.

Dacă femeia ta nu este mândră, înseamnă că a și uitat când ai surprins-o. Nu ești acolo, gata să te lauzi întregii lumi că o ai, gata să faci mai mult, mai frumos. Nu pentru ea, ci pentru voi.

Dacă femeia ta nu este cucerită, tot de tine, înseamnă că ai uitat că ea e femeia ta. Nu iubești frumos, sau pur și simplu nu o iubești.

Pentru că lucrurile fericirte și frumoase sunt simple. Pentru că femeia pe care tot tu o faci fericită o vei dori cel mai mult alături Pentru că dacă vrei să îți placă enorm o femeie, nu doar pentur o zi, trebuie ăs o faci fericită alături de tine.

Dacă ceva nu îți place la femeia ta, înseamnă că nu îi ajunge fericire. O femeie fericită nu poate să nu îți placă. Ah da, și asta e atât de reciproc.