Dacă ar fi vrut cu adevărat să nu pleci, ar fi făcut aceste lucruri

Există acel moment decisiv într-o relație, când ești la intersecția a două drumuri, două alegeri pe care poți să le faci: să mergi mai departe cu acel om sau să te îndepărtezi de el. De multe ori, decizia nu îți aparține în totalitate, sau cel puțin este influențată de partener.

În acel moment sensibil, vorbindu-i despre emoția ta, despre acest gând al plecării, el ar putea reacționa în două feluri. Fie îți demonstrează că greșești, că are rost, fie manifestă o atitudine complet indiferentă. Înțelegi că nimic nu este imtâmplător.

Dacă ar fi vrut cu adevărat să nu pleci, nici nu te-ar fi forțat să ajungi în acest moment. Până la urmă, plecarea ta este suma tuturor lucrurilor făcute greșit, a tuturor cuvintelor urâte în adresa ta, a tuturor emoțiile interpretate greșit.

Fiind prezent în această relație, este imposibil să nu remarce unele schimbări de comportament, nefericirea ta, tristețe din ochi. Dacă simte, manifestă și o empatie în raport cu tine, lucru care este contradictoriu cu replica „de unde să știu ce simți tu?”

„Parcă erai ok”, ar spune el cu un aer indiferent, grăbit să încheie această discuție. Nu, nu erai deloc în regulă, pur și simplu de prea multe ori ai închis ochii la depășirea limitelor, ai cedat și ai jertfit totul, ca să fie bine între voi.

Dacă îi păsa cu adevărat, te-ar fi motivat. Ar fi adus în fiecare zi un zâmbet pe fața ta, dispus să nu te lase niciodată să te simți singură. Ți-ar fi susținut visurile, convins că asta te va face mai fericită, respectiv și el va fi mai fericit.

Ar fi făcut ceva

Orice, ca să vindece rana ta emoțională, sau să o anticipeze. Ar fi fost mai conștient de realitate. A reproșa după ce ai tras deja linie este specific oamenilor slabi, dispuși să primească mai mult decât ofere, încăpățânați de felul lor.

Dacă ar fi vrut să nu pleci, și-ar fi cerut scuze. Poate că au existat greșeli peste care ți-a fost atât de greu să treci. Ai fi cedat în cele din urmă, dacă auzeai din partea lui scuze sincere, acea părere de rău după care urmează o schimbare pozitivă.

Asumarea înseamnă foarte mult într-o relație. Înseamnă că ești acolo, știi ce merge și ce poate fi îmbunătățit. Ești conștient de valoarea partenerului, de lucrurile care îi pot provocare suferință, dar și de lucruri care îl pot ajuta.

Dacă ar fi vrut să nu pleci, nu te-ar fi rănit atât de mult, încât să nu mai existe cale de întoarcere. Nu s-ar fi amuzat pe seama dorințelor tale, a lucrurilor pe care voiai să le schimbi. Durerea din sufletul tău a crescut în fiecare zi, până nu a mai avut loc în suflet.

Dacă te-ar fi prețuit, ar fi fost dispus să te asculte, să construiască alături de tine. A devenit un erou în ochii tău, care din păcate și-a asumat toate victoriile și s-a dezis de eșecuri. Ai înțeles la un moment dat că lucrurile nu mai pot funcționa așa.

Atunci când ai plecat, te-a rugat să rămâi. Dar nici de data aceasta nu a făcut-o pentru voi, ci pentru el. Pierdea cea mai importantă resursă de iubire. Dar tu știai că este prea târziu.