Dă-ți masca jos și hai să vorbim…

Rătăcesc prin amintiri și te întâlnesc pe tine, cel care-mi vorbea și-mi spunea că e alături. Cel care uita de importanța timpului când îl petrecea cu mine. Bărbatul atent, iubitor și plin de viață. Omul care mă făcea să zâmbesc, să mă cred frumoasă și unică.

Azi am atins mâna unui străin. Un străin care e mereu ocupat și agresiv. Nu-mi mai place să-l ascult, deoarece vorbele lui sunt ca veninul unui șarpe, ce-mi otrăvește sufletul. Nu-mi mai place să provoc momente în care el să fie motivat să zâmbească, să se simtă fericit. Nu mai vreau să îmbrățișez acest om, pentru că atât de rece-i este inima… Mă trezesc în fiecare dimineață lângă cineva care nu mai emană iubire și căldură. Nopțile sunt reci, iar visele se transformă în coșmaruri.

Tu, cel care crezi că indiferența atrage. Vreau să-mi îndeplinești ultima dorință înainte să cedez, înainte să-mi iau bagajele și să plec. Cele bagaje cu amintiri ți le las ție: pentru orice eventualitate, poate vei avea nevoie de ele. Te rog, lasă-ți jos masca, nu mai mima fericirea. Nu mă mai minți, nu mai juca teatru care nu își are rostul aici și acum.

Hai să vorbim. Doresc să-mi spui de ce te-ai îndepărtat, de ce am rămas singură pe acest câmp de luptă. Lupt cu tine, dar nu e corect. Nu suntem dușmani. Vreau să-mi spui ce te doare și unde am greșit, de ce am ajuns în cel mai greu moment: despărțirea.  Lasă toate cuvintele de prisos, minciunele, învinuirile și reproșurile. Pur și simplu ia loc lângă mine și spune ce simți, ce visezi, ce dorești cu adevărat. Vorbește cu mine, fii sincer. Cum ai fost cândva, cel fără mască.