Nu este un comportament intenționat, un gest manipulator, un scenariu prin care îți creezi anumite avantaje. Este felul în care alegi să te întorci cu fața spre lumea ta, să te cunoști și să te înțelegi mai bine, să știi ce contează cu adevărat.
Alegi să vezi care este reacția persoanei de alături, ce se ascunde dincolo de promisiuni și iluzii, dacă îi pasă știind că nu ești aproape. Uneori dincolo de tăcere găsești răspunsuri importante, îți confirmi că are rost.
Firește, nu te folosești de tăcere pentru a manipula, nu refuzi să vorbești atunci când omul de alături te provoacă să fii sinceră. Nu oprești totul, dacă acest tot este important pentru ambii. Este firesc să te conectezi emoțional, să reacționezi.
E vorba despre felul în care lași loc pentru mister, pentru propria stare de liniște, pentru descifrarea unor necunoscute. În loc să pui presiune alegi să respecți libertatea celuilalt, în loc să forțezi lucrurile alegi să lași ca aceste lucruri să se întâmple firesc.
Nu te mai folosești de cuvinte pentru a camufla o realitate, nu te conectezi doar din obișnuință. Și pentru un bărbat este o provocare: să reacționeze altfel, să-și reanalizeze comportamentul, să înțeleagă ce este important și dacă este important.
În tot acest timp el poate înțelege adevărata valoare a ta, poate descoperi sentimente profunde în inima lui, își poate confirma cât de dor îi este de acele experiențe trăite împreună, de discuții și îmbrățișări, de tine.
Atunci te va dori aproape în mod firesc
Uneori tăcerea este o reacție firească la un comportament egoist, la acea atitudine indiferentă. Te retragi în propria lume, nu mai vrei să trăiești iluzia, să îți spui că ceva se va schimba. Ai nevoie de tine, de o anumită detașare emoțională.
Este momentul în care el poate să reacționeze în același mod, să plece pentru totdeauna. Sau alege să-și asume pe deplin rolul de partener, să înțeleagă unde a greșit, să transforme lucrurile de dragul vostru. El simte că nu poate fi fără tine.
Dacă ține cu adevărat la tine, nu-l sperie comportamentul tău, nu caută scuze ieftine în gesturile tale. Este atât de motivat să îți demonstreze că ești importantă, ești o prioritate, ești femeia pentru care vrea să fie un bărbat mai bun, mai corect.
Lași lucrurile să se întâmple firesc, îți trăiești frumos viața și nu încerci să construiești scenarii, să impresionezi în vreun fel anume. Lași în urmă tot ce a fost sufocant și toxic, tot ce a adus neliniște și neputință în sufletul tău.
Și atunci, dincolo de tăcere, poți descoperi iubirea în privirea unui bărbat asumat, poți înțelege că această poveste nu este o întâmplare. Știi că îi este dor cu adevărat, știi cât de mult contezi pentru el, știi cât de sincere sunt intențiile sale.
Este momentul să răspunzi cu încredere și recunoștință, să îmbrățișezi o lume și să te regăsești în ea. Este momentul să vorbești despre iubire, să trăiești iubirea.
© De Vorbă cu Tine





