fb

Cum să treci cu demnitate peste o despărțire

Este inutil să spui cât de teribilă poate fi despărțirea, chiar dacă ai simțit că aceasta se va întâmpla în curând. Uneori, acest lucru ne întoarce atât de mult din drum, iar atunci când ne amintim peste mulți ani, ne este rușine de comportamentul nostru.

Deci, după ce am trecut printr-o serie de despărțiri incomode, datorită comportamentului meu rușinos, aș vrea, într-un sfârșit să ofer niște lecții despre cum să treci peste o despărțire în mod corect și adecvat ca să nu ai nimic de regretat peste câțiva ani.

Găsește-ți un prieten/prietenă, care te va ajuta să suporți despărțirea. Trebuie să ai alături o persoană care va fi în stare să evalueze în mod obiectiv situația și să monitorizeze acțiunile/ comunicarea cu fostul sau fosta iubită; o persoană care îți va interzice să faci ceea ce vei putea regreta după; care va fi umărul pe care vei putea plânge, în loc să-i trimiți mesaje fostului/ fostei partenere.

Fă un plan de acțiune. Gândește din timp modul în care te vei comporta atunci când îți vei întâlni fostul/fosta. Modul în care vei reacționa la posibila lui critică, fără a-ți arăta emoțiile. Atunci când ai un plan de acțiune îți va fi mult mai ușor să deții controlul asupra ta – și acest lucru este important pentru ca mai apoi să nu ai parte de regrete.

Ai grijă ce vorbești. Este cea mai dificilă acțiune, dar și cea mai importantă. De câte ori ai spus lucruri pe care le-ai regretat? Cât de des ai implorat sau te-ai comportat urât? Cât de des ai fi vrut să întorci timpul pentru a nu spune acele cuvinte teribile? Fiecare a trecut printr-o astfel de situație. Limba este mai ascuțită decât o sabie. Învață să o mânuiești corect.

Fă față responsabilităților familiare. Dacă divorțați, pe lângă stresul emoțional, pot exista o mulțime de alte priorități legate de educarea copiilor… Atunci când împărțiți lucrurile mari și mici, vă puteți agăța prostește de ceva în speranța că vei fi capabil să reții un om. Alții, dimpotrivă, hotărăsc să ofere totul fostului/fostei, doar ca acesta să plece și să scape de lucrurile care îi amintesc de el. Ambele abordări sunt greșite. Totul trebuie făcut cu înțelepciune și sinceritate.

Acceptă despărțirea. Indiferent dacă dorești să formezi o nouă relație sau nu, trebuie să accepți faptul că v-ați despărțit. Nu te umple cu speranțe, nu crede că acest lucru este temporar. Chiar dacă dorești să întorci acea persoană, acum trebuie să accepți că relația voastră este distrusă și pentru asta există un motiv. Iar pentru a înțelege și rezolva problema, trebuie să evaluezi cu luciditate situația și să fii singur.

Nu vă urmăriți reciproc în rețelele de socializare. Văzând că celălalt trăiește fericit după despărțire  va fi foarte dificil. Nu trebuie să îl urmărești sau să postezi statusuri în speranța că le va vedea. Rupe orice legătură (cel puțin în spațiul virtual) – este un lucru normal și deloc copilăresc.

Articol tradus și adaptat de pe: soulpost