fb

Cum să te vindeci de efectele unei copilării abuzive, care-ți pot distruge viața

Ne-am obișnuit să asociem copilăria cu o perioadă deosebit de fericită din viața noastră. O venerăm în cântece și în alte forme ale artei, fiind convinși că mai liberi și mai fascinați de lumea înconjurătoare ca atunci nu vom mai fi niciodată.

Dar adevărul este că, în mare parte, copilăria fiecăruia dintre noi este începutul multor imperfecțiuni lăuntrice de-ale noastre. Majoritatea conflictelor interioare și a pornirilor depresive cu care ne confruntăm de-a lungul vieții își au originea în perioada în care eram copii.

De ce?

Ei bine, pe lângă cauzele partiulare, care sunt de datoria specialistului de a fi dezvăluite, există și una comună pentru fiecare dintre noi. În calitate de copii suntem mult mai vulnerabili decât realizăm de fapt. Această vulnerabilitate acută e cauzată de faptul că suntem expuși, în mod nemijlocit, eredității, mediului și educației și tuturor efectelor negative pe care acești factori le produc, determinându-ne personalitatea în mod exhaustiv.

Adulți devenind însă, începem să procesăm mai subiectiv tot ce s-a întâmplat cu noi. Și ori de câte ori aruncăm o privire retrospectivă asupra copilăriei, creierul nostru tinde să camufleze momentele neplăcute, în care ne-am simțit ofensați, ignorați, sau chiar – abuzați de oamenii din jur.

În acest sens, organizația creștină Compassion International Incorporated estimează că ,,în anul 2014, la nivel global, un miliard de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 17 ani au fost expuși la violență fizică, emoțională sau/și sexuală.” (1) Astăzi, aceste date sunt poate chiar mai îngrozitoare…

Din acest motiv, ne-am propus să comunicăm despre abuzul asupra copiilor, cum acesta se manifestă asupra adultului deja format și care sunt strategiile de depășire a poverilor emoționale din copilărie.

Aproape fiecare dintre noi a trăit, cel puțin o dată în viață, o formă sau alta a abuzului. În mod special e răspândit cel emoțional. Tot el este extrem de periculos, pentru că se manifestă pasiv, și mulți actori ai educației copilului (păriți, profesori, etc.) nu îi conștientizează natura și riscul, de fapt.

E vorba de abuz emoțional asupra copilului atunci când părintele:

  • arată indiferență față de viața emoțională a copilului;
  • atașează copilului etichete denigratoare (de ex.: rău, neascultător, prost, etc.);
  • își învinuiește odrasla pentru propriile sale probleme;
  • manifestă gelozie în momentele de afecțiune a copilului cu un alt membru al familiei;
  • utilizează pedeapsa fizică;
  • izolează copilul de comunicarea cu semenii;
  • solicită un nivel inadecvat de performanță academică;
  • etc.

În general, astfel de comportamente orientate spre comunicarea și disciplinarea copilului sunt extrem de toxice. Iată de ce, dacă le aplicați asupra copilului, OPRIȚI-VĂ, îi distrugeți viața! Iar dacă ați avut parte de o copilărie la fel de abuzivă, cel mai probabil, sunteți un adult a cărui sănătate psiho-emoțională suferă grav.

Astfel, psihoterapeuta Baverly Engel ne comunică în una dintre cărțile sale (2) despre efectele abuzului emoțional asupra adultului format.

Iată care sunt acestea:

  • RUȘINEA (de a se afla în propria piele);
  • Stima de sine scăzută;
  • abuzul de alcool/droguri;
  • deschiderea către contacte fizice dezordonate;
  • tendința de a comite orice gen de crime;
  • sabotarea propriului succes;
  • comunicarea anevoioasă cu oamenii din jur;
  • manifestarea unui comportament abuziv față de partener și/sau față de copii

! toate aceste efecte negative TREBUIE analizate și dezrădăcinate în cadrul consilierii psihologice, ghidate de un specialist licențiat. Nu uitați, fiecare boală a sufletului și trupului necesită o tratare individuală.

Totuși, psihoterapeuta Engel propune, în aceeași carte, o strategie universală, din care derivă alte tehnici mai mici, la fel de utile. Farmecul acestei strategii constă în posibilitatea de a fi aplicată de sine stătător, fără a dăuna propriei sănătăți psiho-emoționale. E vorba despre practicarea auto-compasiunii (din engl. Self-compassion).

Manifestând compasiune față de propria persoană, învățăm să ne valorificăm personalitatea, indiferent de succesele sau insuccesele noastre. Nu contează, care e condiția vieții noastre. Nu contează nici, dacă s-a întâmplat să provocăm o problemă, inconștient, care ne complică rutina acum. Contează că ne iubim, că ne suntem proprii noștri prieteni și că nu ne este rușine de cine suntem, cu adevărat.

Pentru a practica, cu succes, auto-compasiunea, psihoterapeuta propune următoarele tehnici:

  • Recunoașteți, cu adevărat, durerea pe care ați suferit-o în copilărie și, făcând astfel, începeți procesul de vindecare;
  • Primiți compasiunea de la oamenii pregătiți să v-o ofere;
  • Reconectați-vă cu voi înșivă, cu emoțiile și necesitățile voastre autentice;
  • Încercați să înțelegeți motivele pentru care ați acționat într-un mod negativ și nesănătos în anumite circumstanțe;
  • Iertați-vă pentru tentativele eșuate de a face față abuzului;
  • Învățați-vă să fiți profund amabili și empatici față de voi înșivă;
  • Creați-vă o voce lăuntrică grijulie pentru a o înlocui pe cea critică;
  • Renunțați la izolarea psiho-socială

Trebuie să învățăm să fim grijulii cu noi înșine, chiar dacă ni se pare că nu merităm asta. Nu e adevărat! Nu vă încredeți în aceste farse dure ale copilului supărat din voi. Cu toții merităm bunătate, înțelegere și grijă. Cu toții avem o valoare semnificativă…

(1) – World Health Organization Media Centre Fact Sheet. Violence Against Children. Februarie, 2018.

(2) – It wasn’t your fault: freeing yourself from the shame of childhood abuse with the power of self-compassion. Baverly Engel. Ianuarie, 2015.

Daniela M.