fb

Cum să lași în urmă pe fostul, fără să te îngropi sub ruinele iubirii

Despărțirea de omul drag e dureroasă, dar e și o lecție de viață.

Fie că ai fost trădată sau ambii ați ales o altă cale, este frumos să te desparți omenești. Nu reproșa nimic și nu înjosi bărbatul cu care ai împărțit un pat și ai construit amintiri. Controlează-ți emoțiile și nu uita că omul care a ales un alt drum, cândva te-a ținut de mână și ați luat împreună micul dejun. Învață din greșilele pe care le-ai făcut și nu te răzbuna.

Stabilește-ți noi obiective pentru viitor.

Acceptă trecutul, dar nu-l compara cu prezentul. Eliberează-te de sentimentul vinovăției și conștientizează că într-o relație, ambii parteneri poartă o parte de vină. Întreabă-te ce dorești cu adevărat. Stabilește-ți câteva repere pe care ți le-ai dori la viitorul partener, precum: să fie sincer, educat, să respecte, să aibă valori comune.

Apoi, pune-ți întrebarea: ce nu a mers și aș fi putut corecta în acest sens? Astfel, vei înțelege unde ai greșit și ce nu trebuie să faci în viitor.

Acceptă situația.

Pentru ai ieși din procesul durerii, în primul rând trebuie să accepți toate momentele frumoase și mai puțin frumoase din relație. Momentele frumoase transformă-le în amintiri, iar pe cele urâte folosește-le ca experiențe de viitor care te vor ajuta la dezvoltarea personală.

Nu te pedepsi stând toată ziua în casă și lăsând baltă toate proiectele pe care le ai. Viața ta nu depinde de un om. Viața ta depinde numai de tine.

Nu te implica imediat după despărțire într-o relație.

Nu este recomandat să te implici într-o altă relație, atât timp cât încă nu ești vindecată de cea din trecut. În așa mod nu vei dori să-ți construiești un alt viitor, vei avea nevoie de consolare. Iar noul tău partener va fi doar un umăr care îți va oferi șansa să plângi și să te regăsești. Doar că niciun partener nu trebuie să joace rolul de terapeut, el trebuie să aibă rolul de iubit.

Gândește pozitiv despre tine și despre viitorul tău.

Nu uita că orice situație are două părți: una bună și alta rea. Privește părțile bune din fosta relație. Mulțumește-i omului cu care ai fost că ți-a oferit o lecție de viață. Ridică capul sus și continuă să-ți vezi viitorul în cele mai frumoase culori.

Nu uita: oamenii care pleacă din viața ta, dau șansa altor oameni să te facă fericită.

Cu drag, Mary!