Dorința de a te întoarce la omul de care te-ai despărțit este un subiect sensibil. Dacă simți, nu ai cum să oprești această intensitate emoțională, să alungi din mintea ta gânduri aparent toxice. În același timp, trebuie să ai grijă, să nu cazi în capcana obsesiei.
După zile, luni sau ani întregi, ai procesat toată informația legată de acea despărțire, ai ajuns la o concluzie importantă: încă îl mai iubești, încă mai crezi că lucrurile pot fi reparate, încă mai ai încredere în voi.
El, însă, simte la fel? Din disperarea de a nu fi singură, riști să iei decizii greșite, să uiți de tine, să pierzi valori și visuri. Riști să provoci o reacție adversă: prea multă insistență duce la respingere, prea multă iubire duce la indiferență.
1. Trebuie să ai o imagine clară despre ce vrei cu adevărat. Vrei să fie din nou aproape de tine, sau vrei să nu fii singură? Îl găsești aproape de inima ta, sau este o parte din procesul de vindecare? Ții cont de motivele despărțirii sau nu îți pasă?
Știind exact ce așteptări ai de la această posibilă reîntoarcere, vei transmite mai departe un mesaj coerent, firesc. Să nu îți fie frică de singurătate, ci de o repetare bolnăvicioasă a acelorași pași. Atunci ce mai rămâne din sufletul tău?
2. Nu forța lucrurile. Nu are rost să pui presiune pe o poveste care, deși încă nu s-a sfârșit, nici nu trece prin cea mai frumoasă etapă. E nevoie de vindecarea traumelor din trecut, de găsirea unor răspunsuri și, cel mai important, de asumare.
Asumarea contează enorm
El își recunoaște greșelile? Conștientizează ce anume v-a îndepărtat? Nu poți constrânge omul, doar pentru că aveți un trecut comun. E nevoie de implicare emoțională din ambele direcții, pentru a crea o șansă reală.
3. Lasă-l să facă singur primul pas. Poate are nevoie și el de timp. Dacă a doua zi după despărțire vrei să fii din nou aproape de el, poate nu este neapărat o dorință sinceră, ci doar o stare post despărțire. Ambii aveți nevoie de timp.
4. Trăiește-ți viața frumos. Lucrurile făcute corect vor atrage oameni potriviți. După despărțire, ai opțiunea să te revolți, să dorești răzbunare, să suferi zile și ani după iluzie. Dar ai și cealaltă opțiune, să te întorci către sufletul tău.
Să îmbrățișezi prezentul și să trăiești frumos. Să fii recunoscătoare pentru ce s-a întâmplat, conștientizând fiecare pas făcut. Dacă drumurile voastre se vor intersecta în viitor, foarte bine. Înseamnă că fiecare și-a învățat lecția.
5. Respect și iubire de sine. Adu mai multă lumină în casa ta, mai multă bucurie în gândurile tale. Adu pace și liniște, pentru că meriți să înlocuiești tot ce nu a funcționat. Atitudinea ta se va reflecta în comportamentul celorlalți.
Acest fel de a fi va fi un motiv în plus pentru fostul să facă lucrurile corect. Dacă îi pasă și te iubește, va repara tot ce a fost distrus între voi, va dori sincer o nouă șansă și se va apropia cu iubire de inima ta.
© De Vorbă cu Tine





