Cum să-l întorci pe fostul după despărțire

fost-intoarcere

Atunci când vei încerca să-l întorci pe fostul iubit în viața ta, pe el acest lucru ar putea să-l îndepărteze. Acest comportament este doar o confirmare a motivului pentru care lui îi este mai bine fără tine: ai devenit o persoană confuză, disperată și care nici nu a vrut niciodată să asculte ce a avut și el de spus, de transmis.

Acest lucru se întâmplă destul de des: te desparți de iubitul tău, apoi îți dai seama că te-ai entuziasmat, totul era bazat pe emoții și te gândești deja cum să-l întorci. În astfel de situații, emoțiile devin și mai aprinse, mai impulsive și stupide, lipsite de sens. Este foarte ușor să condamni un asemenea comportament, dar oare cine este fără de păcat?

Deci, ce poți face în acest caz?

A intra în panică și a lua decizii în grabă sunt cele mai proaste alegeri. Astfel de jocuri doar te vor face să arăți și mai neatractivă pentru fostul și, în cele din urmă, îl vor înstrăina de tine. Da, este dureros atunci când iubești, dar relația se termină. Devii femeia care vrea răzbunare cu orice preț. În sufletul tău va apare sentimentul de nesiguranță cu privire la unele lucrurile pe care este posibil să le faci ca să încerci să dovedești de ce fostul ar trebui să se întoarcă la tine.

Te va opri doar ceasul cu alarmă din interiorul tău. În afară de o despărțire, în sufletul tău totul se va schimba. Asupra ta vor veni problemele și eșecurile. Dar trebuie să ai încredere în propriile forțe, să crezi că el se va întoarce la tine doar dacă va vrea, pentru că iubire cu sila nu există. Și nici nu ai nevoie de o așa iubire. Dacă vei lăsa ca lucrurile să vină de la sine, te vei simți mai liber, mai bine, mai ușor. Iată câteva lucruri care te vor ajuta în starea când te desparți de iubitul tău, dar încă îl mai iubești și vrei să-l întorci:

1. Nu nega, dar acceptă că totul s-a terminat.

Recunoaște că v-ați despărțit din motive întemeiate. Dacă fostul tău vorbește despre aceste motive, nu te certa, nu-ți cere scuze și nu ataca. Găsește curajul de a auzi adevărul și, dacă este adevărat, de a-ți cere scuze. Este mai bine să fii liniștită, liberă, decât să ai întotdeauna dreptate. A-ți dori mereu să ai dreptate nu este decât vocea ego-ului tău interior care se simte jignit. Acest lucru va umbri dorința sufletului tău de a fi fericit și iubit.

2. Decide clar cum vrei să fie relația ta.

Formulează punctele importante pe care să se bazeze relația ta și acționează doar în acea direcție. Abia atunci te vei simți calmă și încrezătoare. Nu trebuie să îți fie frică de nimic, ci să lași lucrurile să se dezvolte de la sine. Nu poți controla tot ce se întâmplă în viața ta, dar reacțiile – da. Deci, dacă devii obsedată în a-ți întoarce fostul, relaxează-te și ai încredere că, indiferent de modul în care se vor desfășura lucrurile, totul va fi bine pentru tine.

Dacă nu reușiți să mai fiți împreună, atunci crede că soarta a pregătit pentru tine persoana potrivită. Întoarcerea unei persoane care te-a umilit, insultat și folosit, este cea mai proastă idee din lume. Dacă totuși este vorba despre un tip care ți-a fost drag, dar v-ați despărțit din motive absurde, pot fi șanse să aveți o relație sănătoasă și puternică.

3. Nu încerca să-l convingi să se întoarcă.

Când convingi, insiști, rogi pe cineva să se întoarcă, aceste lucruri îl fac pe fostul să te respingă și mai mult. Pentru el acest comportament al tău este doar o confirmare a motivului pentru care este fericit că este fără tine. Umilirea și disperarea ucid cele mai puternice sentimente ale oricărui om.

Bărbații sunt atrași de femei puternice, care știu să se bucure de viață, dar nu să se agațe de lucruri imposibile. Prin urmare, fii fericită și trăiește viața. Lasă energia ta să strălucească în așa fel, încât fostul tău să regrete că s-a despărțit de tine. Niciodată nu trebuie să convingi pe nimeni să fie cu tine împotriva voinței lui. Viața nu se termină aici și fericirea ta te așteaptă.

4. Asumă-ți responsabilitatea.

Fiecare despărțire poate fi din vina ambilor parteneri. A unuia mai mult, a altuia mai puțin, dar a ambilor. În loc să dai vina pe persoana iubită pentru ce s-a întâmplat, privește în interiorul tău și gândește-te unde este greșeala ta. Lucrează asupra ta, învață să ai încredere în oameni și în bunul tău simț. Astfel, dacă persoana iubită se va întoarce la tine, să nu mai fie între voi probleme de acest gen.

5. Lasă-l să facă propria alegere.

Un bărbat este din fire un vânător. Prin urmare, el prețuiește doar ceea ce a trebuit să cucerească, să dobândească. Chiar dacă iubești și îți este dor, în loc să suni sau să scrii mesaje, apelează la prietene pentru susținere morală. Cert este că absența ta îi va permite fostului tău să-și dea seama ce simte cu adevărat pentru tine.

Oferă-i timp să se gândească, să înțeleagă ce vrea. Cu siguranță te va contacta dacă îi vei lipsi cu adevărat și va dori să te vadă. Este imposibil să-l faci să facă acest lucru dacă nu vrea. Când te sună, răspunde, dar fără mare entuziasm, pentru că nu știi care îi sunt adevăratele intenții.

6. Pune-te pe primul loc.

Când te vei trata pe sine cu respect, asta vei primi respect și din partea celor din jur. Viața ta va avea culoare, liniște. De aceea trebuie să faci ceea ce este mai bine pentru tine în primul rând. Atunci când fostul se întoarce la tine, nu continuați de unde ați rămas, ci indică clar ce vrei, ce simți, ce așteptări ai. Și nu te mai sacrifica.

Acest lucru va fi un stimulent pentru partenerul tău să rezolve cu adevărat toate problemele care au dus la despărțirea voastră. Dacă el apreciază eforturile tale și te laudă, te îndrepți în direcția potrivită. Dar dacă fostul continuă să reacționeza ca și mai înainte de despărțire, pur și simplu nu are rost o astfel de relație.