fb

Cum să faci ca un bărbat să nu te lase să pleci din viața lui

Să faci în așa fel ca un bărbat să nu vrea să te părăsească nu este atât de greu. Multe femei fac acest lucru intuitiv, doar că multe nu știu cum să facă acest lucru să funcționeze și mai departe. Femeia uneori renunță prea repede. Apoi, după ce uită, află de la bărbatul care a fost în viața ei că el a ținut foarte mult la relația dintre ei. Mulți ani mai târziu încă își mai amintește de ea.

Ca să afli ce are un bărbat în capul lui, ce gânduri îl învăluie, trebuie să arăți un interes sincer față de el și de tot ceea ce i se întâmplă. Dacă vei încerca să-l pui la perete și să-l impui să-ți spună toate neajunsurile sale, sigur nu va face acest lucru. Dimpotrivă, doar se va închide în sine. Bărbaților le este frică să se deschidă și să spună ce au și ce simt cu adevărat în interiorul lor. Ei nu vor să fie vulnerabili, vor să arate că dețin situația sub control.

Prin urmare, dacă vrei să pătrunzi în mintea și sufletul unui bărbat, trebuie să o faci treptat, folosind interesul și curiozitatea. Dacă vei arăta un interes sincer față de bărbat, nu va fi dificil să ajungi la gândurile și sentimentele lui.

Încearcă să afli ce simte, cum trăiește, ce vrea.

Pune întrebări și află răspunsuri. Întrebările tale trebuie să fie în așa fel, încât bărbatul să îți ofere răspunsuri cât mai detaliate. El, văzând interesul tău față de el și persoana sa, va începe să se deschidă în fața ta. Va dori să-ți povestească toate lucrurile importante care se întâmplă în viața lui.

Cu cât mai des veți comunica, cu cât mai multe întrebări vei pune, cu atât mai multe puncte de contact vor apărea între voi. În orice moment al comunicării voastre poți folosi lucrurile pe care le știi despre el. Astfel bărbatul din viața ta va ști că îți pasă, că vrei să îl cunoști, că te interesează din toate punctele de vedere. Între voi vor exista fire de legătură care te va ajuta să te conectezi cu bărbatul iubit mult mai ușor.

După ce deja ați stabilit o legătură între voi, îi arăți că poți să te descurci și fără el. Ai cu cine comunica și ai careva ocupații și fără ca el să fie prezent. El se va simți singur și trist fără tine. Nu mai are cu cine comunica atât de intens și interesant, pentru că nimeni altcineva nu s-a interesat de el în așa mod până acum.

Tu ți-ai dorit în mod sincer să știi cine este omul din fața ta

Fără tine îi este trist și greu, dar tu te poți descurca și fără el și iată el încearcă să caute să vă întâlniți cât mai des. Se interesează cu ce te ocupi tu atunci când nu sunteți împreună. Și dacă va vedea că într-adevăr ești pasionată de ceea ce faci, bărbatul va deveni un vânător, un concurent. Acestea vor fi motivele să te sune, să-ți facă surprize plăcute, să caute atenția și prezența ta.

Alt truc reușit este atunci când bărbatul din viața ta se simte mult mai bine cu tine decât singur. Îi place să comunicați, să faceți ceva interesant împreună, cu tine el își exteriorizează emoțiile. Înțelege că fără tine nu va putea face toate aceste lucruri.

Stai lângă el și pur și simplu beți cafea. El îți spune atât de multe lucruri despre sine, despre interesele sale. Viața lui alături de tine devine mai interesantă, mai luminoasă, mai plină de interese. Asta înseamnă că ai reușit să-l cucerești sincer. Toate gândurile și emoțiile lui vor fi despre cum să facă să te aibă în viața lui pentru totdeauna.

Source :