Cum poți înțelege că ești iubită cu adevărat

În această viață intrăm singuri, dar suntem așteptați. De doctori, de mamă, tată, rude și prieteni. Nu ne naștem în deșert și nici nu mergem singuri cu o valiză în mâini.

Suntem întâlniți de primul educator la grădiniță. Apoi de prima profesoară atunci când mergem în clasa întâi. Suntem întâmpinați de prieteni care ne oferă cele mai sincere zâmbete și cele mai dragi urări de bine. Toate aceste întâlniri, primele din viața noastră, sunt cele mai importante. Ele ne vorbesc despre dragoste.

Țin minte momentul când am ajuns cu trenul în tabăra pentru copii și m-am uitat pe fereastra peronului, unde erau părinții mei. Nu m-au recunoscut, deoarece eram mulți copii, ne-am întors toți de la mare la fel de bronzați și asemănători, dar eu i-am recunoscut chiar și de la mare distanță.

Mă uitam și-i vedeam cum se mută de pe-un picior pe altul, cu pungi de plăcinte într-o mână și flori în alta. Și mi s-a făcut atât de cald pe suflet, atât de confortabil. Asta era iubirea. Asta însemna că nu m-au uitat, că au venit și nu m-au lăsat să mor de dor în mulțimea copiilor, dar și a vieții în general.

Îmi mai aduc aminte un moment

Am zburat în vacanță. Am decis să-mi fac un cadou de 8 Martie și să plec la mare. Soțul meu lucra și nu a reușit să-și facă timp liber. Dar aveam cu el o relație calmă, bună, fără scandaluri sau neplăceri. Era o relație pe care o invidiau toți.

Aceasta era prima noastră despărțire unul de altul. Până atunci, eram de nedespărțit, peste tot împreună. În momentul când m-am întors, am ajuns cu un bagaj plin de cadouri pentru familie și cei dragi. Soțul nu răspundea la telefon, din motiv că nu prindea rețeaua.

La ieșirea din holul sălii de așteptare mai aveam sentimentul că voi și întâlnită și eu, la fel ca ceilalți pasageri, cu flori, cu bucurie. Dar nu. Eram singură. Cu valizele grele și cu privirea rătăcitoare. Am ieșit afară și am văzut că am un mesaj din partea soțului că vine curând. L-am așteptat câteva zeci de minute, iar când a venit, mi-a povestit că s-a oprit să mănânce ceva și a pierdut noțiunea timpului, motiv pentru care a întârziat.

Dintr-un motiv anume, am simțit o tristețe în interiorul meu. Nu ceream să mi se ofere tot timpul flori. Dar, în sinea mea, mi-aș fi dorit să le primesc în acea zi. Treptat, din acea zi, am început să acord atenție la toate lucrurile dintre noi doi: cum mă așteaptă, cum mă întâlnește de la serviciu.

Am observat ceva: eu îl întâlneam mereu în fața ușii, era un obicei al meu. În acest mod îi arătam cât mă bucur să-l văd întors acasă, fie că venea noaptea târziu sau dimineața devreme atunci când se întorcea din anumite deplasări. El, în schimb, niciodată nu mă întâlnea. Niciodată nu mă aștepta.

Da, relațiile pot fi foarte diferite.

Unii ar putea afirma că nu mai suntem la grădiniță și nu mai jucăm jocuri de copii mici. Principalul e ca bărbatul să nu bea și să aducă banii acasă. Doar că, pe lângă toate asstea, întâlnirile și așteptările sunt foarte importante. Pentru că anume în acest moment, când ochii noștri se întâlnesc cu cei ai persoanei iubite, sunt niște momente de neprețuit.

Este exact ca în copilărie: înseamnă că ești iubit, că nu ai rămas singur în acea viață uriașă. Da, poți supraviețui, poți chema un taxi ca să fii dus acasă. Doar că fiecare din noi visează să fie așteptat, să fie întâmpinat cu dragoste și bucurie.

Era un timp când mama mea lucra până târziu. Locul de întoarcere nu era luminat, era iarnă. Dar eu și tata mereu luam sania și întotdeauna ne întâlneam mama. Colega ei o invidia, pentru că soțul ei nu îi ieșea în întâmpinare. Nu pentru că nu putea, ci pentru că nu voia să întrerupă emisiunea pe care o privea la televizor.

Pentru mine întotdeauna a fost important să fiu întâmpinată, să fiu așteptată. Așa înțeleg eu că cineva are nevoie de mine, că i-a fost dor, că mă iubește. Întâlnirile sunt importante pentru că, cu siguranță, este vorba despre dragoste.