fb

Cum le-am spus ”ADIO” oamenilor și lucrurilor de care nu mă puteam despărți

Iată cum le-am spus ”Adio” lucrurilor de care nu mă puteam despărți…

”A ierta o persoană nu înseamnă a-i accepta comoportamentul. A ierta pe cineva înseamnă că ești gata să mergi înainte și să lași greutatea supărării în trecut.”

Imi amintesc cum fluxul de sânge îmi zburda prin vene și cât de rapid începea să-mi bată inima când mă gândeam la el. Șiruri de lacrimi mi se vărsau pe obraji în clipa îmi aminteam de durerea pe care mi-a provocat-o.

A apărut ca un haos și mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Mi-a furat afacerea asupra căreia am lucrat mai bine de 25 de ani. Am pierdut sute de mii de dolari.

Am făcut cunoștință cu acest agent imobiliar la o licitație promovată de socrii mei. Când aceștia nu și-au putut vinde casa, agentul i-a convins să lase problema pe seama lui.

Familiile noastre au devenit apropiate. Chiar am fost invitați la nunta lui.

Peste un timp, soțul meu i-a propus să participe într-un proiect comun. El presupunea multe sacrifcii, însă noi am mers la risc. Am investit o groază de bani.

Am mai făcut și marea prostie de a lăsa toate chestiile admisitratorii pe seama agentului imobiliar. El, la rândul lui, a oficializat firma pe care o deschiseSEm pe numele său.

Judecata și avocații nu ne-au putut ajuta.

În fine, am rămas cu mai puțin decât aveam. Nici nu mă așteptam că cel pe care îl credeam prieten ar putea fi în stare de o asemenea meschinărie.

Trei ani am tot încercat să salvăm situația. Totul și-a pierdut sensul când, în răstimp, soțul meu a fost diagnosticat cu cancer. Am fost nevoiți să vindem casa și să ne mutăm la o garsonieră pentru că duceam lipsă de bani.

Chiar și în aceste momente încercam să nu mă gândesc la situația tragică în care ne aflam și la trădarea pe care am trăit-o. Sănătatea soțului meu conta mai mult.

Pas cu pas, am început să înaintăm. A fost extrem de greu, dar nu și imposibil.

Nu pot să îmi explic de ce el a procedat astfel cu noi. Poate a avut de suferit în copilărie și nu cunoaște iubirea adevărată, compasiunea sau noblețea.

Visam să devin omul care va putea să zică: ” Nici eu nu sunt perfectă. Te iert.”

Și am atins acest scop. A fost o cale lungă, dar s-a meritat sacrificul. Acum sunt mult mai împăcată cu situația și viața pe care o trăiesc.

Advertisement

E atât de important să ierți și să lași în trecut.