Atunci când există doar un interes superficial din partea lui, când pur și simplu caută o nouă victimă a cuceririlor sale, când vine în viața unei femei să profite de slăbiciunile acesteia, nu mai există loc pentru încredere și o apropiere sinceră.
Nu-i pasă de emoțiile și de stările ei, nu contează realitatea și gândul că acasă îl așteaptă cineva. Pentru a obține ceea ce își dorește apelează la tot felul de trucuri urâte, la promisiuni false, la un comportament manipulator și indiferent.
El vrea să controleze fiecare pas din această poveste, dar și fiecare decizie luată de amantă. Este felul în care o păstrează alături, prin cuvinte care sună frumos, prin amenințări care aduc frică în sufletul ei, prin acea presiune constantă.
În tot acest timp, ea trebuie să-l accepte exact așa cum este, cu toate defectele și problemele. Trebuie să ignore o atitudine negativă, să lase loc pentru empatie și recunoștință, să-l vrea aproape atunci când are chef, să-l admire.
El o minte și ea acceptă această realitate falsă. El face multe promisiuni inutile și ea crede în această poveste. El devine cuceritor doar în momente de interes și ea lasă loc pentru apropiere. E vorba despre el și despre lumea lui, indiferent de orice.
Știe cât de iubit este, știe că a construit un scenariu în care obsesia și dependența sunt firești, deci își permite să se joace cu emoțiile ei, să vină și să plece când vrea, să critice fără motiv, să-i judece alegerile, să-i desconsidere dorințele.
Nu mai e loc pentru lumea ei
El poate în orice moment să se întoarcă la soție, poate să oprească discuția când are chef, poate să evadeze din această poveste și apoi să revină cu aceleași pretenții. Nimic nu i se pare ieșit din comun, nepotrivit, toxic.
Doar că tot ceea ce face este toxic. Acest comportament egoist, aceste decizii luate doar în avantajul său, această manieră de a înșela fără să țină cont de nimic. El este cel mai important, emoțiile lui contează cel mai mult.
Amanta este cea care îi validează stările, îi înțelege comportamentul, îl susține indiferent de orice, îi acceptă capriciile și este disponibilă în orice moment. Când se va plictisi, pur și simplu va opri această poveste, căutând alta mai interesantă.
Ea renunță ușor la propria demnitate, trăiește iluzia și sacrifică tot ce are mai bun de dragul lui. Ea nu ține cont de o realitate tristă, ignoră semnalele de avertizare și ajunge să idolatrizeze acest om, doar pentru câteva clipe de apropiere.
Este scenariul perfect pentru bărbatul manipulator, când acasă găsește liniște și stabilitate, iar în brațele altei femei descoperă nebunia și entuziasmul unor experiențe. Se consideră îndreptățit să-și demonstreze că este capabil de aceste jocuri.
Ea nu trebuie să aibă prea multe așteptări, nici nu poate pretinde la un rol mai important. Se mulțumește cu firimituri de atenție, acceptă o formulă toxică, găsește de fiecare dată scuze și inventează o poveste în care el este un zeu.
Însă nu e vorba despre iubire și grijă în acest moment, e vorba doar despre manipularea unui indiferent, pentru care nu contează omul de alături, nu contează empatia și recunoștința, nu contează realitatea și suferința cuiva.
© De Vorbă cu Tine





