fb

Copilul este oglinda familiei – iată de ce nu trebuie niciodată să uităm acest lucru

Studiile psihologice demonstrează că un copil nu poate avea probleme emoţionale sau psihice la o vârstă fragedă. Toate problemele copiilor se trag din conflictele părinţilor.

Iată câteva exemple de „părinţi problematici”:

1. Părinţii „generoşi”

„Copilul meu nu trebuie să ducă lipsă de nimic!” – motto-ul acestui tip de părinţi. Adesea oferă copiilor un surplus de jucării, dulciuri,şi alte chestii, adesea inutile, confundând termenul de „a iubi”, cu cel de „a cumpăra”.

Faptul că plăteşti un profesor pentru a face meditații sau un psiholog pentru a discuta cu copilul tău, nu înseamnă că îți educi copilul sau îi acorzi atenția necesară.

2. Părinţii „alarmaţi”

Acești părinţi iau lucrurile prea în serios și simt o nervozitate constantă în ce priveşte bunăstarea copilului lor. Ei nu permit fiului sau fiicei să treacă prin experienţele obişnuite ale copilăriei: să cadă, să răcească, să se certe cu alţi copii, să se caţere în copaci.

3. Părinţii „obosiţi”

Aceşti părinţi au obosit de responsabilităţile parentale încă înainte de a deveni oficial părinţi. Lucru care s-a întâmplat din cauza așteptărilor care nu corespund realităţii, aceasta fiind mult mai dură. Ei pierd interesul nu doar faţă de viaţa parentală, ci şi față de viaţa conjugală, iar rezultatul se răsfrânge direct asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

4. Părinţii „perfecţionişti”

„Tu trebuie să fii cel mai bun!” – fraza tipică a părinților perfecționiști. De regulă, părinții din această categorie, au minim 2 facultăți finisate. Tind să înscrie copilul la cea mai prestigioasă grădiniţă care, de regulă, oferă studii aprofundate. În cele mai dese cazuri își doresc un viitor academic de succes pentru copii lor.

5. Părinţii „rataţi”

Cât de paradoxal nu ar suna asta, aceşti părinţi cel mai des au obţinut multe în viaţă. Dar, fiind analizaţi de mai aproape, pot fi observate o mulţime de scopuri nerealizate.

6. Părinţii „manipulatori”

Copilul pentru aceşti părinţi e doar un instrument prin intermediul căruia îi pot influența pe alţii. „Nu eu am nevoie de asta, ci copilul meu”. Uneori partenerii acestui tip de familie tind să salveze căsnicia prin atribuirea conflictelor asupra necesităţilor fiicei sau fiului.

Advertisement

Dar cum procedează părinţii adecvaţi, grijulii în aceste situaţii problematice? Îşi asumă responsabilitatea pe care o au în calitate de maturi. Ei tind să aprecieze just capacităţile şi meritele copilului înțelegând psihologia infantilă. Trebuie realizat faptul că, la o vârstă atât de mică, copiii nu pot fi sursa problemelor. Motivul mereu se ascunde în relaţia dintre părinţi sau relaţia lor cu copiii.

Source :

marsvenuss.