fb

Citește acest articol dacă există cineva pe care nu-l poți ierta

Iertarea este un teren vast,  pe care nu îl pot traversa cei care doresc dreptate. Gândul de a lăsa pe cineva să iasă basma curată dintr-o situație în care ne-a rănit ne face mult rău. Nu vrem pur și simplu să ne spălăm pe mâini. Vrem să îi facem să simtă aceeași durere pe care o simțim și noi.

Iertarea pare o trădare pentru tine. Nu vrei să renunți la lupta pentru dreptate, după tot ce s-a întâmplat cu tine. Furia te arde și pompează toxicitate în întregul tău sistem. Știi asta, dar nu o poți lăsa să plece. Furia este o parte inseparabilă din tine, la fel ca inima sau mintea ta.

Dar iată cum s-ar explica incapacitatea noastră de a renunţa la mânie: este o emoție instrumentală. Rămânem supărați pentru că vrem dreptate. Pentru că noi credem că este util. Pentru că noi presupunem că, cu cât mai furioși suntem, cu atât mai mare va fi schimbarea. Mânia nu ne lasă să realizăm că trecutul e în spate și că prejudiciul a fost făcut. Ne insuflă ideea că răzbunarea va rezolva lucrurile și că suntem pe drumul spre găsirea dreptății.

Nu este întotdeauna realistă dorința noastră de a se face dreptate. Starea de nervozitate seamănă cu situaţia în care ai tăia continuu aceeași rană, deoarece crezi că dacă vei păstra rana deschisă, nu vor rămâne cicatrici. Adevărul despre mânie este că reprezintă doar refuzul de a te vindeca, pentru că ești speriat să o faci. Îți este teamă că, odată ce rănile ți se vor închide, vei fi nevoit să trăiești în noua piele, nefamiliară. Îți vrei vechea piele înapoi. Și astfel, furia îți spune să păstrezi rana sângerând.

Când clocotești, iertarea este imposibilă. Vrem să o putem face, pentru că, raţional, știm că este cea mai sănătoasă alegere. Dorim acea pace pe care ne-o oferă iertarea. Ne dorim eliberarea. Dorim ca nebunia din creierul nostru să se liniștească, și nu putem găsi o cale de a ajunge acolo.

Totuși iertarea nu va repara nimic. Nu este ca o radieră, care va șterge durerea pe care ai trăit-o și care îți va acorda pacea imediată. Găsirea liniștii este o luptă aprigă. Iertarea este doar ceea ce îți va oferi hidratare de-a lungul drumului.

Iertarea înseamnă renunțarea la speranță pentru un trecut diferit. Înseamnă să știi că trecutul s-a sfârșit, praful s-a așezat, iar ruinele nu pot fi construite astfel încât să semene cu ceea ce a fost. Înseamnă să accepți că nu există nicio soluție magică pentru prejudiciul care ţi-a fost cauzat. Este realizarea faptului că trebuie să trăiești în propriul oraș, plin de ruine de pe urma uraganului. Nici cel mai înalt nivel de furie nu-l va reconstrui. Trebuie să o faci singur.

Iertarea înseamnă acceptarea responsabilității, nu pentru că a provocat distrugerea, dar pentru curățarea sa. Este decizia că restabilirea propriei păci devine, în sfârșit, o prioritate mai mare decât sfâșierea altcuiva.

Iertarea nu înseamnă că trebuie să te împaci cu cel care te-a rănit. Aceasta nu înseamnă să fii prieten cu el, să-l simpatizezi sau să accepți ce ţi-a făcut. Înseamnă că ai renunţat să mai aștepşi ca persoana care te-a distrus să se întoarcă și să repare lucrurile. Este decizia de a vindeca propriile răni, indiferent de urmele pe care le vor lăsa pe pielea ta. Este decizia ta de a merge mai departe cu aceste cicatrici.

Iertarea nu înseamnă că lași nedreptatea să domine. Este vorba de crearea propriei dreptăți, a propriului destin, a karmei. Înseamnă revenirea pe picioarele tale și decizia că restul vieții nu va fi nefericit din cauza lucrurilor care s-au întâmplat cu tine. Aceasta înseamnă să pășești curajos spre viitor, cu fiecare cicatrice și durere pe care le-ai suportat de-a lungul drumului. Iertarea înseamnă să spui că nu vei lăsa ca ceea ce s-a întâmplat cu tine să te mai definească.

Iertarea nu înseamnă că renunți la luptă, înseamnă că, în sfârșit, ești gata să accepți ce s-a întâmplat.

Articol original pe: thougcatalog.com