fb

Celui care nu a devenit bărbatul meu drag, unicul meu

L-am cunoscut și am înțeles că că-mi lisește atât de multă dragoste. Am început să devin dependentă de el, de dragostea lui. Eram atât de fericită! Da, eram…

Ne simțeam bine împreună.

Râdeam, stăteam până târziu în noapte și vorbeam despre orice. Despre cât de mult ne simțeam atrași unul de altul, despre cât de mult ne iubim, despre cum destinul ne-a scos unul în calea celuilalt. Eram atât de fericiți!

Dar lucrurile neașteptate sunt cele care ne schimbă viața. Uneori, aveam impresia că relația noastră devine, mai degrabă, una prietenoasă decât una de dragoste, ca la început. Dar nu era nimic în neregulă cu asta, nu-i așa? Ce e rău în faptul că o relație este frumoasă chiar dacă e mai mult prietenoasă?

Voiam ca totul între noi să fie bine. Am început să mă simt obosită din cauza insuficienței de iubire, de atenție și tandrețe. Pentru mine, relația noastră a început să devină scopul suprem. Luptam pentru el și pentru noi doi, pentru relația noastră. Doar mult mai târziu am înțeles că în această luptă sunt doar eu cu mine, că el nu era de partea mea.

Un glas din mintea mea mi-a șoptit că nu este relația noastră așa cum ar trebui să fie o relație fericită și reușită. 

El mereu era ocupat cu multe alte lucruri, uneori chiar banale, dar mai bine așa, decât să fie cu mine. Iar eu am început să petrec timpul cu oamenii cărora le plăcea să-și petreacă timpul cu mine. Noi prețuim și ne amintim de persoanele importante din viața noastră doar atunci când ne simțim absolut singuri.

âCredeam că el va fi persoana mea de încredere, persoana care să îmi fie alături. Dar nu era adevărat. Cu timpul am înțeles acest lucru și am plecat. Poate am privit înapoi de câteva ori, dar asta a fost tot.

Am închis ochii și am plecat.

Probabil noi doi nu am fost sortiți să fim împreună, de aceea nu am putut să descoperim în noi doar lucrurile cele mai bune. Dar datorită lui, am putut să înțeleg de cine am nevoie cu adevărat și ce așteptări să am de la o relație. Datorită lui, m-am acceptat pe mine însămi.

Am încetat să mă adaptez relațiilor care nu au șanse să reziste celor mai ușoare încercări. Datorită lui, am învățat să fiu atentă la pericolele din dragoste, pentru că anume ele m-au orbit și m-au făcut să mă agăț de umbra speranței. 

Mi-a fost greu să îl uit, dar mi-am dat seama că o inimă frântă este mai rea dacă aș fi continuat relația în care niciodată nu aveam să fiu fericită. Îi mulțumesc că, fără el în viața mea, m-a lăsat să fiu cu un pas mai aproape de fericire.