Cele 5 expresii pe care trebuie să le spui la timp bărbatului iubit

Uneori este prea târziu. Prea târziu să explici, să îmbrățișezi cuvintele celuilalt, să înțelegi cât de mult ține la tine, că are intenții bune. Prea târziu să mai păstrezi iubirea dintre voi, chiar dacă ai sperat că totul va fi pentru totdeauna.

Iată de ce, pentru a nu ajunge la acest prea târziu, este important să vorbești la timp, să spui ceea ce simți. Există multe cuvinte, expresii care oferă valoare acelui moment. Dintre ele, sunt 5 expresii fără de care relația voastră nu va avea viitor.

1. Te iubesc

Este complicat să fii alături de cineva, știind că nu simte nimic pentru tine. Dacă simți, tăcerea nu-și are rostul. Dacă îți pasă și iubești, vorbești despre asta. Poate că nu de fiecare dată vei folosi cuvintele, exprimându-ți dragostea în diferite moduri.

Dar este important ca ambii să știți că vă iubiți unul pe celălalt, că aveți motive să rămâneți împreună. Există relații unde se rămâne din respect, din obligație, din obișnuință. Dar ce rost are? Omul de alături trebuie să știe ce simți pentru el, să simtă la rândul său această iubire.

2. Iartă-mă

Nu există relații fără supărări, fără mici greșeli, fără devieri de la mersul firesc al lucrurilor. Fiind egoist, nu îți vei cere iertare. Dimpotrivă, vei acuza că el este sursa acestor conflincte. În schimb, acolo unde există empatie, există și iertare.

Conștientizarea celor întâmplate îl face pe un om să reacționeze, să-i pară rău, să vrea o schimbare, să se schimbe. În caz contrar, intervine frustrarea, egoismul, nemulțumirea, tăcerea. Dorința de a ierta și de a fi iertat poate anula multe probleme.

3. Te doresc

Pasiunea este esențială într-o relație de lungă durată. Există o diferență uriașă între a vedea în omul de alături un personaj cu care te-ai obișnuit, un prieten chiar și a-l percepe drept partener, iubit. Iubind, îl dorești alături, în gândurile tale, în inima ta.

Vrei alături de el să te trezești dimineața, el să-ți descopere cele mai ascunse secrete, el să te facă fericită. Vrei să simți mirosul parfumului său pe cămașa ta, vrei să trăiești emoții unice, în brațele lui. Vrei asta, și îi vorbești despre ceea ce vrei.

4. Am încredere în tine

În primul rând, trebuie să simți că în omul de alături poți avea încredere. Apoi, îți exprimi acest sentiment și față de partener. Știin că face lucrurile corect, el va fi și mai motivat să lucreze la bunăstarea relației. Va fi încântat să aducă fericire în casa voastră.

Încrederea apropie doi oameni. Dovezile de încredere mereu au fost îmbrățișate de omul de alături. În același timp, nu doar gestul în sine contează, ci și exprimarea recunoștinței. A accepta lucrurile ca un dat nu este benefic pentru o relație sănătoasă.

5. Îți sunt recunoscătoare

Este ca o însumare a tot ceea ce simți pentru partener. Recunoștința este sinonimă cu starea de bine pe care o trăiești, cu liniștea și căldura primite de la partener, cu certitudinea că totul va fi bine. Atunci, de ce să nu spui și omului iubit despre asta?

Ai grijă să vorbești despre sentimentele tale. Așa cum vrei să spui ceea ce te deranjează, la fel de importante sunt și cuvintele pline de afecțiune, pentru că ele într-un final distrug ziduri și construiesc poduri.

© De Vorbă cu Tine