fb

Cea mai emoţionantă scrisoare a unui soţ care a greşit. Uneori gesturile în dragoste sunt atât de mici, încât oamenii nici nu le observă

Ne gândim că pentru a face fericită jumătatea noastră avem nevoie de milioane. Că totul se rezolvă în timp şi că gesturile de dragoste dacă nu se fac acum, se vor face altă dată. Că dacă avem o soţie, copii şi o casă, e suficient ca să afirmăm că avem şi o familie fericită. Dar nu. Ce să mai, citiţi această scrisoare şi apoi să vă întrebaţi când ultima dată v-aţi ţinut soţia în braţe, dragi

– – – – –

„Întorcându-mă acasă, am surprins-o pe soția mea pregătind cina. Am luat-o de mână și i-am spus: am o discuție cu tine. Ea s-a așezat și a început să mănânce. Am văzut durere în ochii ei. Eu nu știam ce să zic, cum să încep. Dar trebuia să îi spun neapărat. „Vreau să divorțăm”, am început eu liniștit. Se pare că pe ea nu au deranjat-o aceste cuvinte, în loc să riposteze m-a întrebat în liniște: „De ce?”.

Am evitat întrebarea asta, ceea ce a supărat-o. Inima mea aparținea deja lui Jane. Eu nu îmi mai iubeam soția. Mie doar îmi era milă de ea. În ziua următoare m-am întors acasă foarte târziu și am găsit-o scriind ceva la masă. Nu am luat cina, pur și simplu m-am culcat, întrucât avusem o zi plină cu de toate alături de Jane.

Dimineața ea mi-a înaintat condițiile divorțului. Ea nimic nu vroia de la mine, dar m-a rugat să amân cu o lună despărțirea. M-a rugat ca în această lună să încercăm din toate puterile să trăim o viață normală. A argumentat asta simplu: fiul nostru avea examene peste o săptămână și ea nu vroia să încurce pregătirea lui cu procesul de divorț. Pe mine asta mă aranja. Dar ea a venit cu încă o rugăminte, m-a rugat să îmi amintesc de începutul relației noastre conjugale, când eu o duceam în brațe spre cameră, ca în ziua nunții şi ca în multe alte zile.

M-a rugat ca în fiecare zi timp de o lună să o duc din sufragerie spre cameră în brațe. Eu m-am gândit că a înnebunit. Doar ca să fac suportabile ultimile zile petrecute împreună, i-am acceptat strania cerință. Eu nu aveam relații intime cu soția, ceea ce îmi confirma intenția divorțului. De aceea, când am luat-o în brațe în prima zi, mi s-a părut incomodă situaţia. Fiul nostru râdea în hohote: „tata o ține în brațe pe mama.“ Cuvintele lui m-au lăsat mască.

Din sufragerie spre cameră, mergeam mai mult de 10 metri cu soția în brațe.  Ea a închis ochii și mi-a zis: „nu spune fiului nostru.” Eu mă simțeam incomod. Apoi, fiul în fiecare zi venea și spunea că e timpul să o țin pe mama în brațe. Pentru el momentul când o țineam în brațe a devenit parte principală în viața lui. Soția făcea un gest către el și îl cuprindea strâns.

Eu atunci m-am întors, pentru că mă temeam să nu mă răzgândesc în această ultimă clipă. Am luat-o în brațe. Ea și-a încolăcit fin brațele după gâtul meu, la fel ca în ziua nunții. Doar că era mai ușoară și asta m-a întristat. În ultima zi când o țineam în brațe, cu mare greu puteam să mă mișc de lângă. Fiul a plecat la școală. Iar eu tot o mai țineam strâns în brațe. I-am spus că abia acum am observat că în relația noastră pur și simplu nu a ajuns apropiere, căldură.

Am plecat spre oficiu și fără să încui mașina am urcat în goană scările, de teamă că orice minută în plus m-ar fi putut face să mă răzgândesc. M-am urcat. Jane a deschis ușa și eu i-am zis: ’„iartă-mă, dar eu nu mai vreau să mă despart de soția mea.’’ Jane credea că e doar un vis. Mi-a dat o plamă și-a trântit ușa plângând. Am coborât și-am plecat.

Pe drum spre casă m-am oprit la magazinul cu flori să iau un buchet frumos pentru soția mea. Vânzătoarea m-a întrebat ce să scrie ca mesaj. Eu am zâmbit și am zis: „eu te voi purta în braţe în fiecare dimineaţă, până moartea nu ne va despărţi.” În seara aceea am ajuns acasă cu flori în mână şi zâmbind, am urcat în goană pe scări şi am găsit-o pe soţia mea în pat. Moartă.

Soţia mea a luptat cu cancerul multe luni, dar eu eram atât de ocupat cu Jane că nici nu am observat asta. Ea ştia că va muri în curând şi vroia să mă salveze de la reacţia plină de ură a fiului nostru în caz că ne-am fi despărţit. Cel puţin, în ochii fiului eu sunt un tată iubitor.

Mărunţişurile vieţii noastre de cuplu sunt ceea ce cu adevărat contează. Asta nu e o casă mare, nu e un automobil, nici banii în cont. De aceea găsiţi timp pentru jumătatea voastră şi aveţi grijă unul de celălalt. Faceţi lucruri mărunte şi frumoase unul altuia, care creează apropiere şi relaţie de familie. Să aveţi cu adevărat o familie fericită.”

Kimmies Floral.

Cică cele mai bune lecţii de viaţă sunt propriile lecţii, învăţate în timp. Uneori însă experienţă trăită de altcineva poate schimba lucrurile în relaţia noastră. Aveţi grijă de omul drag, mereu.

Source :

rr-bb.com