Te-ai agățat de această poveste cu disperare, căutând emoții, răspunsuri, liniște, siguranță. Doar că în locul unui partener asumat și grijuliu ai descoperit un bărbat egoist, care a înțeles că se poate juca cu emoțiile tale și poate profita de sensibilitatea ta.
Ai oferit atât de multe șanse, ai ales să lupți de una singură pentru tot, ai găsit scuze și ai acceptat fiecare minciună. Ai crezut că se va schimba, va înțelege cât de sincere sunt sentimentele tale, va fi recunoscător pentru iubire și afecțiune.
Însă acest prezent este la fel de toxic și trist. Îl lași să vină și să plece când vrea, rătăcești pe un drum străin ție, îi accepți toate scuzele și ești gata să renunți la tot ce ai mai bun de dragul lui. Îți spui că așa este firesc, dar totul se rezumă la o obsesie urâtă.
Ai dezvoltat o percepție greșită despre cum trebuie să funcționeze o relație și cum trebuie să fie omul de alături. Ai căutat refugiu în lumea lui, chiar dacă acolo nu te așteptau decât frustrări personale, manipulări ieftine și pretenții inutile.
Nimic nu se poate schimba, dacă alegă să trăiești același scenariu trist, să sacrifici totul pentru o iluzie, să-l înțelegi și să-l asculți la infinit, în timp ce așteptările și dorințele tale sunt ignorate în totalitate. Nu poate fi vorba despre echilibru.
Nu poți spera la o atitudine normală, la asumare și comunicare sănătoasă, în timp ce construiești o poveste despre el și pentru el. Cum rămâne cu liniștea ta, cu propria libertate, cu visuri care te reprezintă, cu acea stabilitate emoțională.
Alege să oprești această dependență, această iluzie, acest vis
Vei descoperi o altă lume, una lipsită de frustrarea unei relații eșuate, fără frica zilei de mâine, fără controlul permanent din partea cuiva, fără acele jigniri dureroase și reproșuri obositoare. Vei putea trăi liber și frumos fiecare zi.
Vei avea nevoie de timp, de momente de reflecție și cunoaștere, dar în tot acest timp nu te vei mai întreba ce faci prost, de ce nu este cu tine, de ce nu este mulțumit cu atenția ta, cum să-l aduci înapoi, ce trebuie să mai sacrifici pentru această relație.
Îți va fi atât de clară noua realitate și vei ști cât de toxică a fost acea poveste, cu tine alergând cu disperare după iluzii și cu el profitând la maxim de naivitatea ta. Îți vei reveni și nu vei mai permite asemenea scenariu, nu vei mai uita de propria demnitate.
Oprind orice urmă de atașament bolnăvicios, vei găsi atât de multe motive de recunoștință în propria viață, vei descoperi oameni sinceri și minunați, vei trăi experiențe cu adevărat magice, te vei cunoaște mai bine, te vei iubi.
Vei ști că într-o relație sănătoasă nu este loc pentru un comportament imatur, pentru victimizări și manipulări. Vei ști că un partener demn și corect nu vine să te judece, să îți anuleze felul de a fi, să îți impună comportamente străine.
Lasă loc pentru liniște și sinceritate în viața ta, îndepărtează-te de orice conexiune toxică, de obsesia unei lumi străine. Refuză să fii dependentă de un bărbat, refuză să trăiești iluzia, refuză să fii rezerva cuiva.
© De Vorbă cu Tine





