fb

Ce să faci înainte de a spune „PLEC”

Uneori, în viață vine un moment când te simți prins în capcană. Se poate întâmpla fie la locul de muncă, fie în relație. Ai investit nenumărați ani, timp și efort, iar acum te întrebi: pentru ce? Ce să fac acum? Cum să ies din asta?

Și ce dacă munca pe care o faci este foarte bună, șeful te iubește, ai un salariu bun, crești, dar ești nefericit. Este foarte dificil să dai cu piciorul unei cariere de succes, pentru a găsi ceva cu adevărat semnificativ pentru tine. Este un lucru dificil atât pentru tine, cât și pentru familia ta.

La fel este și într-o relație. Viața poate fi frumoasă, dar ai putea simți în continuare că ceva nu merge cum trebuie. Că nu ești fericit. Dar și schimbările aduc durere – și pentru tine, și pentru cei din jur.

Înainte de a te decide că e momentul să pleci fie dintr-o relație, fie să renunți la un job, citește aceste 7 sfaturi:

1. Împacă-te cu ideea. Asumă-ți responsabilitatea pentru deciziile tale, chiar și cele care te-au adus până în acest punct. Iartă-te și nu da vina pe alții.

2. Înțelege ce vrei cu adevărat. Înainte de a face schimbări majore, întreabă-te ce vrei cu adevărat și de ce. „Doar pentru a schimba ceva” – nu este un motiv suficient de puternic. Nu trebuie să pleci nicăieri, trebuie să te decizi. Poate îți refuzi anumite dorințe, pentru că îți este frică de ce vor crede alții despre tine. Dar nu este timp pentru asta – este timpul să fii fericit.

3. Conștientizează ce presupun astfel de schimbări. Cine va suferi de pe urma deciziei tale, care vor fi daunele emoționale, dar cele materiale?

4. Nu fi impulsiv și emoțional. Odată ce ai hotărât următorul pas, realizează care vor fi consecințele și gândește-te dacă ești pregătit. Cel mai important – nu te grăbi!

5. Nu rupe toate legăturile. Te pregătești să lași în trecut o bună parte a vieții tale. Respectă-i pe toți cei care nu vor accepta decizia ta, dar nu te îndepărta de ei. Pleacă cu demnitate.

6. Cere sprijinul prietenilor sau rudelor. Da, poate ești vinovat în această situație, dar încă mai ai nevoie de sprijin și ei sunt oamenii care trebuie să îți fie alături. Ajută-i să te înțeleagă.

7. Viața ta îți aparține ție. Poți alege să trăiești la nivelul „satisfăcător” sau „bun” – mulți așa fac, nedorindu-și nimic mai mult. Sau poți alege să trăiești la maxim, pentru a fi fericit. Ce alegi?

Amintește-ți că aici nu vorbim doar despre relațiile romantice, ci despre orice schimbare care ți se poate întâmpla în viață.

Source :

soulpost.ru