fb

Ce înseamnă să respingi tatăl din viața unui copil: adevărul spus de un psiholog

Copiii își iubesc în mod egal părinții, indiferent de comportamentul manifestat. Ei percep pe tatăl și mama lor ca pe un tot întreg și ca o parte importantă a lor înșiși. Relația copilului cu tatăl este întotdeauna modelată de mamă. O femeie este intermediarul dintre tată și copil, ea este cea care transmite copilului cine este tatăl, cum este el și cum trebuie copilul să se comporte cu el.

Mama are putere absolută asupra copilului său, conștient sau inconștient. Această putere a fost dată femeilor de natură, ca urmașii să poată supraviețui în lume.

În primul rând, mama este lumea unui copil, mai târziu ea aduce copilul pe lume. Copilul învață despre lume prin mama lui. Conștient și inconștient, mama modelează și formează în mod activ percepția copilului. Mama îi spune cât de important este tatăl. Dacă mama nu are încredere sau îl urăște pe tatăl copilului, dacă nu îl respectă, copilul va proceda exact la fel. Deseori se întâmplă ca în momentul în care femeia își schimbă atitudinea față de tatăl copilului său, atunci și tatăl apare cu inițiativa de a vedea copilul și de a se implica în educația lui, chiar dacă ani de zile și-a ignorat propriul copil.

Dacă copilul are probleme de comunicare, este anxios, nu poate să se adapteze într-un mediu nou pentru el și peste tot se simte un străin, înseamnă că nu își poate găsi mama în inima sa. Pentru un copil este mai ușor să se descurce cu problemele de maturitate dacă își are ambii părinți alături, așa cum sunt ei. El se dezvoltă bine emoțional și fizic dacă este în afara problemelor părinților. Adică este doar un copil în familia sa. Atunci când apar divergențele dintre părinții săi, copilul întotdeauna va ține partea părintelui respins și se va conecta cu el în sufletul său prin orice mijloace.

El poate chiar repeta trăsăturile dificile ale tatălui, caracterul, comportamentul. Cu cât mai tare mama nu le acceptă, cu atât mai tare ele se manifestă la copil. Însă dacă mama îi permite copilului să fie ca tatăl lui, copilul poate alege să fie cu tatăl din obligație, sau să-l iubească din toată inima. Copilul este devotat părinților săi în egală măsură, dar când relațiile părinților devin conflictuale, el se implică prea tare și asta îi afectează pe părinți. Copilul poate deveni prieten sau chiar partener, psihoterapeut pentru părinți, ceea ce este o povară pentru sănătatea lui fizică sau psihică. Până la urmă poate rămâne fără părinți.

Atunci când unei mame nu-i place că copilul ei are multe din trăsăturile tatălui, în mod inconștient ea îl face pe copil să înțeleagă că partea lui masculină este rea. Copilul nu vrea să-și supere mama, deci își abandonează tatăl. În viitor nu se va ierta niciodată pentru asta. Chiar poate avea o viață foarte nefericită. Să trăiești în suflet cu o vinovăție este foarte greu.

Vrei să știi ce se petrece în sufletul unui copil? Să încercăm să închidem ochii, să ne imaginăm că sunt două pesoane pentru care ne-am da viața și toți trei stăm pe un munte. Muntele se prăbușește, noi rămânem pe o stâncă, dar cele două persoane dragi sunt în mare pericol și putem salva doar una. Pe cine salvăm? Iată așa se întâmplă și cu copilul care este nevoit să aleagă – este o alegere imposibilă. Dar el alege de obicei în favoarea mamei. A eliberat o persoană, dar simte o vină uriașă că nu și-a putut salva și tatăl.

Abandonarea tatălui înseamnă abandonarea bărbatului în sine a copilului. După ce a renunțat la tată, mama rămâne singura persoană care îl poate susține în viață. Dar când își exprimă furia, furia se întoarce înapoi la copil. Apare agresiunea. Copilul se simte vinovat că și-a trădat tatăl, încep problemele cu comportamentul, cu sănătatea fizică și psihică. Masculinitate înseamnă onoare, demnitate, sentimentul de realizare socială, spiritualitate. Doar tatăl poate cultiva în copil aceste calități, oricât de minunată ar fi mama.

Doar lângă tată un copil poate cunoaște limitele, cele proprii și cele ale altor oameni, ce se poate și ce este interzis, capacitățile și abilitățile. Copilul va ști care sunt regulile și cum funcționează ele. Anume în prezența tatălui se formează onoarea, voința, determinarea, responsabilitatea. Acei copii care sunt lipsiți de fluxul patern, le va fi foarte greu să ajungă o persoană echilibrată, responsabilă, adultă, cu anumite scopuri în viață. Pentru că psihologic, acești copii rămân băieți și fete, nu devin bărbați și femei. Vor plăti un preț prea mare pentru toată viața. Dacă soții se respectă, copiii simt respect și pentru ei înșiși. Dacă soții se resping, copiii au un nivel ridicat de respingere pentru toată viața.

Tatăl joacă roluri diferite, dar extrem de importante și pentru fiu, dar și pentru fiică. Pentru băiat, tatăl este identificarea masculină, este patria lui. Este minunat când mama îi poate oferi fiului toată dragostea sa, dar implicându-l și pe tată în egală măsură. Atunci fiul îi va fi extrem de recunoscător. Până la trei ani, băiatul este sub influența mamei și anume atunci el învață să fie empatic, sufletist. Dacă au avut o relație sănătos – emoțională, când va crește, băiatul va fi un soț bun, un tată iubitor. Este foarte important ce simte mama față de tatăl copilului. Dacă mama nu este pregătită să îl respecte pe tată și să îi vorbească copilului despre acest tată frumos, nici copilul nu o va face, chiar dacă va exista un tată adoptiv minunat și bun. Copilul nu va putea trece de bariera pusă în copilărie în fața tatălui său.

O fată până la trei ani este sub influența mamei, când acumulează trăsături feminine. Spre vârsta de 4 ani ea trece sub influența tatălui, cam până la vârsta de 7 ani. În această perioadă se formează acele trăsături ca: voința, memoria, munca asiduă, responsabilitatea, determinarea. Fetița înțelege că este diferită de tată, că seamănă mamei și că va fi la fel de frumoasă. Anume în această perioadă fetițele își adoră tații. E bine dacă mama susține această legătură dintre tată – fiică. Fetele care nu au avut o legătură strânsă cu tatăl lor, rămân copile în suflet, chiar dacă sunt femei.

Mamele ar trebui să încerce să își aducă aminte cum au fost relațiile dintre ei, părinții copilului, la început. Pentru că un copil apare din iubire. Cea mai mare durere umană cu consecințe pe termen lung este durerea pierderii de părinți în sufletul copiilor. Deseori, aceasta este cauza depresiilor. Pentru a ușura viața copiilor, este importantă o atitudine bazată pe respect între cei doi părinți. Doar atunci când inima este plină de recunoștință și respect față de părinți, chiar și pentru darul neprețuit al vieții, putem merge în siguranță înainte. Căci fiecare dintre noi e o continuare și o fuziune a două fluxuri de viață: mama și tatăl.