Toți oamenii sunt egoiști. Nu sunt așa doar când iubesc cu adevărat, dar asta prea rar se întâmplă într-o viață de om. În rest, fiecare încearcă să-și vadă de viața lui, să trăiască lumea lui și să caute alți oameni care să-i aducă plăcere, profit sau susținere. Doar cu cei dragi cineva ar fi gata să ofere și timp și încredere și atenție. Dacă nu oferă, fie ajunge un nimeni, fie prezintă interes. Cu cât mai puțin ești dependent de un om, cu atât el e mai interesat de tine.

Cu cât ești mai indiferent față de cineva, cu atât acelui om îi pasă mai mult de tine. Vrea să te știe alături. Vrea să îți cunoască lumea. Să te susțină. Să-ți împlinească poftele și dorințele. Pentru că în ochii lui ești atât de special, greu de cucerit, unic. La unii faza cu indiferența pornește involuntar, alții o au în sânge și e mai rău. Sunt oameni care continuă să nu le pese chiar și când sunt alături de cineva, iar lipsa de atenție uneori e ucigătoare într-o relație. Ceilalți, victime ale indiferenței, vor suferi. Da, vor alerga din urmă, vor face orice să simtă prezența celuilalt, vor insista să vină acasă, la ore, la job, în oraș, oriunde, vor trăi plăcerea lor, dar vor suferi. Pentru că în cele din urmă vor auzi un rece și indiferent „nu”. De asta unele femei au transformat atenția într-o joacă cu care reușesc să pună la picioarele lor zeci de bărbați. Numai că din atenție nu te hrănești. Și nu îți ajunge interesul pentru cineva ca să-l și iubești sau și mai mult, să fii iubit. Cu cât ești mai indiferent, cu atât ești mai dorit, sau dorită. Cu cât ești mai indiferent, cu atât ești mai nefericit apoi.

Cu cât mai puțină atenție acorzi unui om, cu atât el mai interesat de tine este.