Uneori iubirea unei femei nu este pentru toată viața. Sentimentele ei se pierd în timp, sau există alt motiv important pentru care a înțeles că nu mai vrea să fie cu acest om. Chiar dacă nu o va spune direct, comportamentul ei va trăda această realitate tristă.

O femeie poate lupta mult timp pentru relație, pentru omul iubit. Încearcă să-i demonstreze că are rost, imploră atenția lui, este gata să depună și mai mult efort, să ofere tot ce are mai bun, să cedeze și să se schimbe.

Ea poate accepta atitudinea lui rece, indiferența acestui om, imaturitatea lui emoțională, un scenariu în care este o rezervă, o poveste în care a uitat să mai fie fericită. Totul pentru a rămâne cu acest om. Însă atunci când va epuiza și ultima resursă, va ceda.

Refuză să mai accepte în inima ei acest om. Atunci nu mai vrea să lupte, nu mai speră că lucrurile se vor schimba, nu mai vrea nimic. Sufletul ei bun nu mai vrea să îmbrățișeze alt suflet, să empatizeze cu lumea lui.

Nu mai are interesul să construiască, să fie prezentă în relație, să-și asume lucruri, să pună întrebări. Iubirea a dispărut și odată cu ea s-a epuizat răbdarea, atașamentul, încrederea, dorința de a fi aproape, nebunia de a trăi momentul.

Nu mai contează dacă partenerul îi face complimente sau nu. Nu contează dacă vine la timp acasă sau prea târziu. Nu contează câte certuri există în relație și dacă aceste certuri se sfârșesc cu o împăcare.

Știe că nimic nu mai are rost

În locul îmbrățișărilor apar reproșurile, acele remarci negative, acele priviri dezamăgitoare. O deranjează atât de multe lucruri la acest om, îi displace felul în care se îmbracă și gesturile pe care le face, deciziile pe care le ia, chiar și tăcerea.

Îi spune tot mai multe cuvinte grele, fără a ține cont de impactul lor, fără a-i mai păsa la fel de mult dacă va răni sufletul celuilalt. Își permite să judece comportamentul omului de alături, să vorbească doar despre defectele lui.

Nu mai caută echilibru în relație, vrea să controleze totul, să-și impună deciziile, să forțeze lucrurile. Știe că oricum nu va rămâne cu acest om, nu-i va mai spune cuvinte de dragoste, nu va mai căuta în inima ei recunoștință.

Critica a devenit o normalitate, la fel și lipsa susținerii. Nu mai iubește, deci nu mai are interesul să găsească motive de bucurie în sufletul lui. Alege să se retragă în propria lume, să-și trăiască viața așa cum vrea.

Indiferența este noua realitate. Îl privește cu indiferență, îi răspunde cu indiferență, refuză să vorbească sincer cu acest om. Nu mai simte nevoia să-i povestească despre emoțiile ei, nu mai fuge lângă el când se simte prost.

Lipsa iubirii o îndepărtează tot mai mult de el. Atunci suferința trăită în doi nu este o soluție, nici umilirea, ignorarea sau atitudinea arogantă. Dacă știe că nu are rost, dacă nu mai simte nimic, trebuie să elibereze acel suflet.

© De Vorbă cu Tine