Când Dumnezeu îți trimite bărbatul ales, cel mai iubit și cel mai așteptat!

Soarta ne trimite diferiți bărbați alături de care încercăm să găsim fericirea, dar rămânem dezamăgite și nu înțelegem ce a mers prost, de ce circumstanțele au făcut ca toate perspectivele să dispară brusc. Trece timp până acceptăm că totul a fost o lecție impusă de soartă, pe care am învățat-o. Viața îți oferă, dar îți și ia. Și mai târziu vei accepta și vei fi de acord.

Chiar și cea mai independentă femeie înflorește atunci când apare acel bărbat. Fiecare femeie liberă visează să-și întâlnească alesul inimii, cu care totul va fi diferit. Majoritatea consideră că întâlnirea este legată de destin și arată cam așa: „Ceva în interiorul meu a sclipit. O simt…”

Dar vestea tristă e că acel click se produce când vezi un bărbat carismatic. Și ți se pare dintr-o dată că este vorba de el. 95% din femeile implicate în astfel de cazuri susțin că totuși nu era vorba despre sufletul lor pereche, ci doar o karma nefericită care le-a adus doar suferință.

Cum să înțelegi că în viața ta a apărut bărbatul alături de care vei putea crește și dezvolta ca și femeie?

Să începem cu faptul că, toți bărbații care îți apar în viață nu sunt întâmplători, sunt importanți și de folos, dar vin cu obiective diferite care pot fi împărțite în trei categorii:

Prima categorie: Bărbatul – profesor

Apar în viață și rămân exact până când ne învățăm lecția. Aceștia ar putea fi diferiți: buni, răi, căsătoriți, care îți vor rupe granițele personale, te vor răni sau alături de care vei degrada.

Ei te vor învăța câteva calități feminine: să te autoapreciezi, să ai încredere în tine, să-ți stabilești limitele și să îți construiești corect relația cu un bărbat.

Poți avea parte de un bărbat sau mai mulți din această categorie, care te vor învăța aceeași lecție. Dacă femeia este foarte încăpățânată, un astfel de bărbat îi poate deveni soț pentru o perioadă îndelungată de timp. Dar, de îndată ce femeia își învață lecția, acest bărbat pleacă din viața ei, se creează toate condițiile astfel încât să se despartă, pentru că acum este momentul să apară alt bărbat și cel mai probabil nu pentru a-i oferi o lecție, ci pentru o relație normală.

A doua categorie: datornicul karmic

Uneori, în viață, apar bărbații față de care femeia are o datorie karmică. Într-o astfel de relație, femeia fie oferă prea mult, pentru că are o datorie, fie bărbatul investește multe emoții, sentimente, experiență și chiar lucruri materiale, dar femeia nu simte pentru el nici iubire, nici tandrețe, nici căldură. Uneori este imposibil să se despartă dacă nu au oferit unul altuia tot ce a fost de oferit, iar când se întâmplă ca fiecare să primească necesarul, se depărtează.

Odată ce schimbul necesar de energie ( bani, timp, sentimente) s-a realizat, viața îi desparte.

În astfel de relații trebuie să te îndepărtezi, să-i transmiți iubirea ta, să continui să-ți trăiești viața și să nu te gândești că el este alesul.

A treia categorie: bărbații pentru viață

Este acea categorie de care avem nevoie. Bărbații pentru viață sunt cei care ne completează, ne ajută să descoperim ceva, alături de care trebuie să trăim, să ne construim o familie și să ne dezvoltăm.

În multe cazuri, femeile au nevoie de categoriile anterioare pentru a se maturiza și a fi pregătite pentru a întâlni bărbatul predestinat.

Noi, femeile, de multe ori construim relații imature cu bărbații, pur și simplu pentru că nu suntem de-acord să ne învățam lecțiile și să așteptăm acel moment în care va apărea cel de care avem nevoie. Și, prin urmare, femeia fie este de-acord să trăiască cu oricare bărbat, fie trăiește cu iluziile ei și așteaptă prințul. Este important să înțelegi că bărbatul vrednic va veni atunci când îți vei găsi feminitatea fie prin practici, fie cu ajutorul unui bun profesor.

Relația cu „bărbatul potrivit” poate fi, de-asemenea, confuză și dificilă, dar există mulți factori prin care putem vedea dacă bărbatul este cu adevărat necesar în viața ta și îți va aduce fericirea.

Acest lucru nu înseamnă că el va fi pentru totdeauna în viața ta, dar îți va demonstra că nu este doar un vizitator ocazional în viața ta.

Cum știi că el este omul tău?

Femeile de succes care trăiesc cu bărbați demni spun că nu a fost nimic ieșit din comun, gen: „O, Doamne, el este!”, nici măcar nu a fost o dragoste nebună. A fost o relație care a evoluat încet, în care nu a existat nicio sălbăticie, nebunie și tot ce există în filme. Primul semnal prin care să-ți dai seama dacă ai sau nu nevoie de acel bărbat este siguranța.

Alături de el te vei simți în siguranță. Iată baza și fundația, fără de care nu se merită să mergi mai departe. Este un instinct feminin, din acest motiv suntem în căutarea unui bărbat puternic care ne va proteja copiii, alături de care nu ne va fi frică să naștem, pentru că va fi în spatele nostru să ne ofere iubirea și protecția lui.

Acest bărbat îți va descoperi calități feminine sau, ar fi potrivit să spun, cele mai bune calități ale tale se vor descoperi singure. Vei arăta mai bine, rănile tale se vor vindeca și vei începe să te iubești mai mult.

Source :