Ca să existe dragoste oarbă, oamenii ar trebui să se îndrăgostească cu ochii închiși

Dragostea până la urmă e dragoste. Nu e simulare, nu e tentativa eșuată de a nu mai fi singur, nu e încercarea de a demonstra cuiva că ai sentimente. E anume starea aia unică când te regăsești lângă cineva, când fericirea lui e mai importantă ca fericirea ta, când simți furnicături sub piele, știind că urmează să-ți vezi omul drag. Dragostea e atașament, e încredere, e siguranță. E să privești în ochii celuilalt și să vezi aceleași sentimente pe care le vede el când privește în ochii tăi. De aia cei care spun că dragostea e oarbă, greșesc. Și cei care spun că dragostea nu cunoaște limite, greșesc și ei.

În primul rând, atunci când simți pentru cineva mai mult decât simți pentru alții, devii responsabil pentru emoțiile tale. Le crești cu grijă, în dependență de reacția celuilalt, le aduci la o stare perfectă, reciprocă și apoi le așezi ca bază pentru construcția unei viitoare relații. Chiar și dragostea la prima vedere, apărută brusc și fără anumite motive, are nevoie de continuitate. Allfel zis, există dragoste la a doua vedere și la a treia vedere și tot așa. Oamenii confundă dragostea cu dependența sau cu pasiunea de moment și se așteaptă ca acea pasiune să crească în ceva mult mai serios. Dar deja nu mai e rezervă și pentru alte emoții. Se consumă tot ce trebuie de consumat, iar așa zisa „dragoste oarbă” trece în frustrare. Nu ai reușit să cunoști pe celălalt, nu ai reușit să vezi că aveți interese diferite, nu ai reușit să știi că el e agresiv sau nu-i pasă. Așa că dragostea oarbă dacă nu e imposibilă, cel puțin nu-și găsește continuarea într-o relație.

Adevărata dragoste se trăiește diferit și se simte în termeni diferiți. Unii se îndrăgostesc spontan, alții apreciind comunicarea cu omul de alături, alții au nevoie de timp pentru a se acomoda cu un caracter străin, dar după asta își dau seama că asta este exact de ce au nevoie. Însă principalul e că în tot acest timp au loc suficiente procese ca ambii să-și dea seama că iubesc, că vor să se trezească împreună și să adoarmă împreună, că vor să fie aproape, să se audă, să se asculte, să se vadă zilnic, să se dorească. Și asta face diferența. Ar trebui să trăim detașați sau legați la ochi, ca să ne îndrăgsotim orbește. Așa, iubim acel om cu tot nu neajunsurile lui, dar încercăm să le corectăm împreună și noi la rândul nostru vrem să eliminăm din neajunsurile noastre. Pentru doi, pentru o dragoste comună.

Ca să existe dragoste oarbă, oamenii ar trebui să se îndrăgostească cu ochii închiși. Și cum nu este așa, dragostea simte, dragostea aude, dragostea vede totul.