fb

Azi am văzut-o zâmbind, lumea e din nou salvată…

Ce dimensiuni are lumea? Cât e de mare? Unde îi este  începutul și sfârșitul? Lumea e limitată în ramele propriei mele rațiuni. Ea a început odata cu mine și va disparea pentru totdeauna cu ultima mea răsuflare sau poate va pieri odată cu ea.

Azi am vazut-o zâmbind…

Îmi place să o urmăresc în timp ce e ocupată cu ceva și să îi observ gropițele din obraji cînd privirile ni se întâlnesc.

Îmi place să o ascult când vorbește, doar pentru a-i urmări mișcările rafinate ale buzelor și radierea ochilor mari și jucăuși.

Îmi place să provoc momente de o clipă în care e motivată sa se bucure ca un copil. Îmi place plinul din mine a cărui prezență o simt doar alături de ea.

Îmi place sa uit importanța timpului când îl petrec cu ea. Îmi place să fiu persoana în care are cea mai mare încredere în calitate de cel mai bun prieten.

Mi-am imaginat-o alături de cineva care îi zice „Te iubesc!” fără a o cunoaște. Fără să știe că visează să alerge cu ea desculț prin ploaie și că adoră romanițele. Fără să-i cunoască nebuniile și visurile. O va iubi simplu fără să se complice să-i afle trăirile sufletului.

Voi rezista? Ce e dragostea?

Prin ce se manifestă dreptul de a spune „Te iubesc”? Unde se plasează periferia între prieteni și iubiți?

Poate în dorul care apare după fiecare despărțire. Poate în teama că ai putea să pierzi tot ce deja e creat.

Poate în realizarea că vrei să te trezești mai devreme doar pentru a o urmari cât de dulce doarme.

Poate…

Azi am vazut-o zîmbind! Lumea e din nou salvată…