fb

Azi va fi o seară frumoasă. Am cumpărat vinul nostru preferat. M-am îmbrăcat seducător

Azi va fi o seară frumoasă. Azi ne-am certat rău de tot. Te aştept să vii. Eu: cea calmă, care spun ce am pe suflet, ce mă deranjează. Tu: cel nervos, ocupat şi uneori indiferent. Am pregătit cina. Am cumpărat vinul nostru preferat. M-am îmbrăcat în cea mai provocatoare rochie. Simt că va fi o noapte fierbinte. Azi nu-ți voi reproşa nimic. Azi nu te voi certa. Azi îți voi mulțumi pentru cee ce eşti, pentru simplu fapt că exişti în viața mea.

Azi îți voi asculta inima şi mă voi îmbăta cu mirosul tău irezistibil. Azi te voi săruta fierbinte, îndelung. Îmi voi cere iertare pentru toate greşelele existente sau inexistente. Azi te voi cuprinde atât de tare încât să-mi simți iubirea. Azi îți voi aminti că sunt cu tine oriunde şi oricând. Azi nu vom face sex şi nici dragoste. Azi vom sta îmbrățişați şi vom lăsa inimile să vorbească.

Atunci când vă certați nu vă înşelați că o partidă de amor vă va ajuta să rezolvați problema. Discutați, ascultați-vă. Fiți prezenți în povestea voastră de iubire. Ceea ce nu este rezolvat la timp se transformă într-o tumoare, care apoi devine cancer de suflete. Înțelegeți ce vreau să vă spun? Comunicați, oameni buni! Dragostea după… Dragostea sau sexul e mai fierbinte când mintea nu e bântuită de întrebări, temeri, frustrări, gelozie, neîncredere, reproşuri. Iubiți-vă!

Cu drag, Mary!