fb

„Aveam 12 ani când am vrut să mă sinucid. După asta l-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte”

De mică am luat viața drept o şcoală cu o mulțime de lecții. Până în prezent am învățat multe. Am evoluat, am iertat, am iubit, am sperat. Şi continui să învăț. Fiindcă sunt sinceră şi nu-mi este ruşine de trecutul meu, alegerile pe care le-am luat, în continuare vă voi povesti un moment care m-a marcat şi m-a învățat să prețuiesc viața. Aveam 12 ani când am vrut să mă sinucid. Am luat ciocanul încrezută să mă lovesc în cap. Nu pentru că m-aş fi îndrăgostit, că nu aveam ceea ce aveau colegii, sau că de multe ori se făceau glume urâte pe seama mea, iar unii profesori susțineau colegii răutacioşi.

Dar pentru că nu mai suportam să văd cum tata o bate pe mama, îi ia banii şi-i cheltuie pe alcool, cum o înşeală, cum îi aruncă mâncarea gătită cu mult suflet. Nu mai aveam putere să suport loviturile ce mi le aplica, să fiu alungată de acasă şi umilită. Pur şi simplu doream să scap de acea tortură. Nu am trecut la faptă, nu că mi-ar fi fost frică, dar de fiecare dată mă gândeam la mama, nu doream să-i provoc durere, suferea prea mult. Erau clipe când strigam cu disperare „Doamne, vreau să mor.” Eram mică, o copilă care nu conştientiza ce vrea. Credeam că murind e o scăpare.

Ah, cât de mult mă înşelam. Atunci nici prin minte nu-mi trecea că într-o bună zi l-aş fi rugat pe Dumnezeu să mă ierte, să-mi dea încă o şansă de a mă bucura de viată. Dar iată că a sosit şi ziua…. Aveam 18 ani când după câteva leşine am aflat că am tumoare pe creier. Doctorii presupuneau că aş putea să am cancer. Eram optimistă, zâmbeam şi credeam că va fi bine. Chiar dacă erau persoane care îmi spuneau să nu mai fiu plină de viață, să nu mai visez, fiindcă nu ştiu ce mă aşteaptă. Continuam să cred că eu voi fi bine. Nu înțelegeam de ce viața e atât de dură. De ce acum când mă simt iubită, fericită, am atât de multe de făcut, s-ar putea termina totul, eu să mă sting încet, încet? Privind cerul am găsit răspunsul întrebării. Mi-am amintit de acele zile din copilărie când doream să mor. Ce mi-am dorit viața mi-a oferit.

Aceasta era lecția pe care trebuia să o țin minte. Cât de greu nu mi-ar fi niciodată să nu mă gândesc la moarte. Pentru că viața mereu îți oferă ceea ce doreşti, ce gândeşti. Vreau ca acei adolescenți, tineri, oameni maturi care decid sau au avut acest gând să se sinucidă să nu facă acest pas. Să înțeleagă că viața ne e dată pentru a fi trăită la maxim. Să nu disperați niciodată cât de greu nu ar fi. Nu uitați! După nori se ascunde soarele. Chiar dacă ați pierdut pe cineva drag, aveți datorii sau nu vă simțiți iubiți, v-a părăsit omul pe care îl credeați sufletul vostru, aveți note mici, ați picat examenul, astea nu sunt motive pentru a vă lua viața. Sunt nişte încercări peste care trebuie să treceți cu capul sus. Mereu este o ieşire, mereu trebuie să sperați, să luptați, să nu uitați că cineva vă iubeşte și va suferi dacă nu ați mai fi.

Bucură-te de toate lucrurile mărunte şi nu uita că te aşteaptă un viitor frumos. Totul depinde de tine. Luptând, trecând peste orice, într-o zi vei realiza ce greşeală erai să faci. Viața e frumoasă, credeți-mă.

Cu drag, Mary!