Așteptările mari duc la dezamăgiri mari. Mai bine trăiește frumos și simplu decât să te complici și să suferi

Așteptările mari duc la dezamăgiri mari. Nu cred că nu ai văzut sau nu ai întâlnit oameni dezamăgiți, care au foarte multe regrete și ar face orice să se întoarcă pentru câteva ore doar ca să corecteze unele greșeli. Iar toate astea se întâmplă pentru că au dorit lucruri imposibile, s-au bazat pe ceea ce e ieftin și s-au grăbit să facă alegeri pripite, influențate de cei din jur. Au cerut prea multe și poate nu au oferit tot atât cât se cerea. Iar fiecare eșec i-au dus spre dezamăgire și păreri greșite. Atât timp cât vei aștepta ca totul să fie perfect, fără ca să conștientizezi că tu însuți nu poți fi perfect, iar viața e compusă din defecte vei avea remușcări, din momentul când vei decide să dai o parte din tine pentru senzații tari, din acea clipă în care ai decis să fii altcineva, de atunci te vei dezamăgi tot mai mult.

Mai bine trăiește frumos și simplu decât să te complici și să suferi. Nu te complica cu multe întrebări și cu subestimări. Trebuie să te accepți cu bune și rele, și să încerci să fii acel om la care tinzi tu, nu cel pe care și-l dorește societatea. Adu-ți aminte de lucrurile pe care ți le dorești. Adu-ți aminte de visurile și de inima ta. Trăiește așa cum simți și ai vrea. Pentru un strop de fericire nu trebuie nimic de complicat. Fericirea e compatibilă cu simplitatea. Tot ce ai face fă-o simplu, iar fericirea își va face cuib în viața ta. Nu cere imposibilul de la oameni, ar fi ca și cum ai scrie „Te iubesc” pe asfalt, mai devreme sau mai târziu vine ploaia și șterge tot. Iubește, trăiește cu dorință, cu demnitate și vei ajunge acolo unde dorești tu. Vei cunoaște cum arată împlinirea. Fii un om simplu și fericit, decât unul fals și suferind.

Așteptările mari duc la dezamăgiri mari. Mai bine trăiește frumos și simplu decât să te complici și să suferi. – citat cu autor anonim