fb

Așteptarea poate că și nu te omoară, dar te distruge sufletește

Atunci când ți-e dor sau știi că ai pierdut pe cineva, atunci când regreți și-ai vrea să întorci timpul înapoi, atunci când ești dezamăgit și aștepți ca celălalt să-și repare greșeala, atunci când numeri fiecare secundă până la următorul sărut, atunci când trăiești o zi de la o îmbrățișare la alta, abia atunci știi ce înseamnă așteptarea, marea și dureroasa așteptare a dragostei sau acelui ca o poartă.

Când știi că trec secunde, zile, ani și că în toți acești ani ai fi putut fi alături, ai fi putut să creezi amintri frumoase și fericite, ați fi putut construi o lume a voastră și când înțelegi că toate astea nu se întâmplă, tot ce poți face e să te resemnezi, să pui punct sau să aștepți. Mulți decid să aștepte. Să transforme aceste momente de așteptare într-o punte de legătură spre viitoarele posibile clipe de fericire. Și asta e suficient să lași timpul să treacă. Dar dorul crește. Și în suflet doare.

Trebuie să te desparți la timp de trecut și să nu aștepți atunci când știi că nu are rost. Trebuie să nu asculți pe nimeni și să aștepți atât cât trebuie, dacă ești sigură de ce va fi. Tu decizi ce să faci, ce să simți și cât să aștepți. Tu decizi și nimeni altcineva. Uneori însă unele momente te depășesc și atât de mult ai vrea ca alătur să fie omul tău.

Așteptarea poate că și nu omoară, dar te distruge sufletește. Uneori aștepți ani buni și când înțelegi că totul a fost în zadar, suferi.