fb

Arde lumânările, foloseşte aşternuturile frumoase, poartă lenjeria de ocazie. Nu le păstra pentru o ocazie specială. Azi e o zi specială

Arde lumânările. Și nu pentru faptul că nu ai avea energie electrică, dar pentru simplu fapt că azi trebuie să fie altfel. Fiecare lumânare aprinsă să-ți aducă aminte de femeia romantică, pasională, visătoare care ai fost cândva. Cu fiecare lumânare stinsă vor muri toate gândurile urâte, fricile, subestimările. Lumina lumânărilor îți vor picta umbra trupului pe pereții camerei, vei ști că acolo, printre tremurul flăcărilor vei fi tu, cea care vrea pur și simplu să fie iubită.

Folosește cearșafurile frumoase. Așterne cearșafurile noi pe care le-ai cumpărat săptămâna trecută. Nu le păstra pentru o zi care să fie unică, pentru că această de azi e inegalabilă. Împrospătează-le cu petale de flori, preferatele tale. Umple paharul gol cu vinul cel mai scump. Relaxează-ți mintea și sufletul. Uită de problemele de la muncă, de certurile cu prietenii, de ratele pe care le ai și cuvintele dure spuse de oamenii dragi, totul trebuie să rămână în urmă.

Poartă lenjeria de ocazie. Lenjeria specială trebuie îmbrăcată în fiecare zi, indifernt de prețul ei și de calitate. Tu meriți în fiecare zi tot ce e mai bun. Îmbracă-te și azi în cea mai sexy lenjerie, alintă-te cu parfumul cel mai bun, care să-ți inunde pielea. Și apoi să-l înnebunească și pe el. Ia-l de mână și trăiți-vă nebunia. Fiți doi nebuni de dragoste care se descoperă la lumina lumânărilor.

Azi e o zi specială. Cum ar trebui să fie și toate celelalte zile. Niciodată nu te neglija, chiar dacă ai o grămadă de reasponsabilități. Munca, întreținerea casei, educația copiilor, antrenamentele și multe altele. Fii cea care poate fi stăpână pe sine și nu se lasă manipulată de rutină. Amintește-ți de cea fetișcană pasională și adu-o la viață. Iubește așa cum știi tu mai bine și scoate la suprafață frumusețea ta femenină, simplă și plină de farmec. Fă din fiecare zi un miracol, o minune Dumnezeiască. Din clipa când îți vei acorda timp ție și celui pe care îl iubești, din acel moment vei fi o altă femeie. Pentru că în trecut erai specială doar în zile speciale, de azi încolo vei fi specială în fiecare zi.

Arde lumânările, foloseşte aşternuturile frumoase, poartă  lenjeria de ocazie. Nu le păstra pentru o ocazie specială. Azi e o zi specială.- Regina Brett