fb

– Apropo, ce să-ți dăruiesc de Anul Nou? – Fericire

Fiecare an e ca fiecare an: același timp ce trece, aceiași oameni, mai noi sau mai vechi, aceleași gânduri trecătoare, aceleași visuri împlinite sau nu. Și doar când alături de tine găsești un om care să îți umple tot timpul, să îți cuprindă toți oamenii, să îți împlinească cele mai așteptate visuri…abia atunci înțelegi că nici timpul, nici alți oameni și nici toate gândurile nu vor putea fi pe măsura a ceea ce simți. Și fiecare an e mai bun, mai cald, mai special.

Ce poate fi mai plăcut atunci când un an pleacă decât să ai lângă tine omul tău. Atunci înțelegi că anul care a trecut l-ați trăit frumos și anul care vine va fi pe măsură. Noi, oamenii, suntem o grămadă de visuri, de gânduri și momente trăite. Și alți oameni avuți lângă noi. Sfârșitul unui an înseamnă să te gândești ce ai avut și ce nu ai avut, ce ai făcut și ce nu. Dar cel mai mult, dacă destinația ta spre fericire a fost cea corectă sau nu. Poate că atunci, privind în dreapta ta și găsind un om drag, să înțelegi că totul e bine, că e corect și că fericirea uite are și o definiție…numele lui.

Ce poți să dăruiești de Anul Nou? Multe, foarte multe. Femeile iubesc să primească cadouri, iubesc să fie alintate, prețuite. Un cadou până la urmă este un răspuns al atitudinii și aprecierii unui bărbat față de o femeie. Cadourile scumpe vor bucura ochii, iar cele de suflet vor păstra momentul dintre ani cald și frumos. Pentru un bărbat este simplu: femeia de alături este cel mai de preț cadou pentru el. Restul pornește de aici. Și poate că atunci când o dai în bară, fie că ai vrut sau nu, când tot ce ai construit pare să se clatine la un vânt de iarnă, înțelegi că cel mai bun cadou pentru o femeie este încrederea. Încrederea că el va fi alături, cel mai bun, că va putea oferi garanția la ce e mai bun. Pentru voi.

De fapt, treabă nu au cadourile. Și nici cuvintele de preț. Contează să faci totul cu cap și la timp. Și din suflet. Ca atunci când și greșești, să știi că ai atât de multe motive să păstrezi, să arăți că-ți pasă. Nimic, dar absolut nimic nu este mai scump decât momentul în care strângi la piept omul drag. Pentru asta merită să nu te lași, să nu lași momentele de incertitudine să doboare ceea ce puteți construi, ceea ce alții nici nu îndrăznesc să aibă.

Așa că eu de Anul Nou îți voi dărui încredere. Și fericire. Da, uneori sunt un copil, alteori un bărbat dur, uneori nu mă recunosc nici eu și atunci mă întreb dacă iubirea are vreo limită. Uneori vreau să vrei mai mult, să crezi mai mult. Să pot mai mult. Dar mai  știu că chiar și de acest uneori nu încetez să te văd alături pentru totdeauna. Să fiu acolo, cald și bun, omul tău. Să îți cunosc fricile și să îți dau motive de fericire. Să te fac fericită. Și atunci, în noaptea dintre ani, să fiu acolo, lângă tine, ca atunci când îmi vei spune: sărbători fericite..să îți răspund sincer: tu ești cea mai fericită sărbătoare din viața mea.