Am văzut ce e mai bun la o femeie. Am văzut și am trăit dragostea ei sinceră, sufletul ei bun, corpul ei moale și cald. Am văzut cum se schimbă pentru omul drag, cum renunță la mândrie, dar nu cedează niciodată în fața unei probleme.

Am văzut cum găsește puterea acolo unde alții ar renunța și cum zâmbește chiar și atunci când lumea pare împotriva ei.

Am văzut devotamentul ei în cele mai simple gesturi și fericirea din ochii ei când mă simțea aproape. Am văzut cum mă schimbam și eu, fără să-mi dau seama, doar fiind lângă ea. Am văzut-o moale și fragilă în brațele mele, dar puternică și hotărâtă în fața altora. Am văzut-o caldă, frumoasă, liniștită, cu un farmec care nu putea fi explicat, doar simțit. Am văzut-o și am dorit așa femeie. Și am ales să fie a mea.

Am văzut și ce e mai rău la o femeie. Am văzut-o furioasă, răzbunătoare, încărcată de reproșuri și cuvinte grele. Am văzut cum, într-o clipă, poate fi cea mai dulce și bună, iar în următoarea – rece, distantă, de parcă n-aș fi existat. Am văzut tăcerea ei dureroasă și liniștea care ucide încet, fără zgomot.

Am văzut o femeie prizonieră în trecut, care nu mai știe să trăiască prezentul. Am văzut-o altfel decât o credeam, diferită de imaginea din poze sau amintiri. Uneori m-a uimit, alteori m-a rănit. Dar am văzut și am dorit așa femeie. Și am ales să fie a mea.

A mea, pentru că știam că nu există femei perfecte – cum nici eu nu sunt perfect. A mea, pentru că motivele de a o iubi erau infinit mai multe decât cele de a pleca. A mea, pentru că echilibrul dintre bun și rău la ea era ceea ce o făcea reală, vie, completă. A mea, pentru că altfel nu putea fi.

Am văzut ce e mai bun la o femeie și ce e mai rău la o femeie. Și le-am ales pe amândouă, pentru că doar împreună alcătuiesc frumusețea ei adevărată.