Am plecat, pentru că nu mi-ai spus niciodată „RĂMÂI!”

Uneori vrei să rămâi, să-i mai dai o șansă, să îți dai ție o șansă și relației voastre, dar nu ai motive. De partea cealaltă vezi un om indiferent care nici măcar nu poate să te facă să vrei să rămâi. E mai tot timpul ocupat. Sau e imposibil de convins că dragostea se construiește în doi.

După un timp înțelegi că ai rămas singură alături de cineva. Îl ai pe el, dar ești singură. Într-o zi decizi să pleci, iar el nici măcar un „RĂMÂI” nu-ți spune… Nimic, doar o tristă și rece tăcere.

Nu, nu mi-ai spus nimic. M-ai privit cu aceiași ochi și mi-ai răspuns cu aceleași cuvinte. Un banal și crud „ce vrei să fac?” Apoi te-ai retras și ai așteptat să-mi treacă. Așa, ca de fiecare dată.

Numai că de data asta era diferit. Eu nu mai voiam să continui o relație în care mă sufocam de una singură. Și nu voiam să știu că totul e în zadar. Așteptam cel puțin să-mi promiți că totul va fi mai bine. Nu ai făcut-o. Atunci am decis să nu rămân acolo unde sufletul nu-mi este împăcat.

Și ca să nu te întrebi peste ani de zile DE CE, îți răspund acum. Am plecat pentru că nu m-ai oprit. Nu, nu rebuia să o faci la sfârșitul relației, când îmi făceam hotărâtă bagajele.

Trebuia să mă oprești alături de tine în toți acești ani trăiți împreună. Nu mi-ai spus „mai stai” printr-un sărut, printr-o îmbrățișare, prin cuvinte și gânduri de bine. Nu m-ai oprit când plângeam și nici când sufeream. Nu m-ai oprit când aveam nevoie de tine. Acum nu te opresc nici eu. Rămâi cu bine.

Eme