fb

Am nevoie de un bărbat adevărat, nu de un sponsor!

„Dragul meu, vreau stabilitatea. Vreau să am încredere în tine, în viitor și în ziua de mâine alături de tine.

Nu vreau doar să știu că mă iubești, vreau să văd acest lucru în acțiunile tale, în planurile tale și vreau să văd că sunt pe primul loc.

Vreau să știu că dacă mă voi îmbolnăvi – nu vei deveni isteric, fluturând cu mâinile neștiind ce să faci, dar mă vei ajuta.

Vreau să știu că te pot lăsa, cu sufletul deschis, să mergi într-un alt capăt al lumii, fără să-mi fac griji că acolo ai pe altcineva.

Vreau de la tine fapte concrete. Nu trebuie să mă bați la cap.

Nu pot aștepta până când te vei trezi, vei supraviețui crizei, vei plăti ipoteca sau vei scăpa de celelalte scuze pe care mi le oferi pentru a merge în acel loc teribil numit – STAREA CIVILĂ.

Nu vreau să le explic copiilor că tatăl este un indecis și are frică de toate, că iar este într-o depresie pe care o vindecă fugind de familia lui, stând la bere cu amicii săi la fel de depresivi.

Nu vreau să mă uit în spate și să îmi dau seama că am pierdut timpul în zadar. Nu am nevoie de recunoașterea prietenilor tăi, de dragostea mamei tale, de aprobarea câinelui tău. Am nevoie doar de bărbatul din tine, și nu e vorba de o garanție sau de intimitate.

Dacă nu ești în stare să îți asumi responsabilitatea, nici nu mă voi uita la tine.

Am nevoie de un bărbat adevărat, nu de un sponsor.”