fb

„Am iubit un singur bărbat în viața mea și l-am pierdut. Ieri l-am întâlnit după 20 de ani…”

L-am iubit toamna când frunzele ruginii cădeau pe șoseaua umedă, iar cerul era înghițit de norii gri. L-am iubit seara târziu când era prea obosit să-mi privească ochii. L-am iubit pur și simplu fără așteptări și reproșuri.

Am avut visuri împărțite la doi și o dragoste pe care nu o vom trăi niciodată, chiar dacă am avea încă o viață.  Ne-am dorit o casă lângă pădure, doi copii și să călătorim în Asia. A fost cândva, demult, când eram 1+1=2, când îmi pregătea micul dejun, iar eu îi călcam cămașa.

A fost într-o zi sau într-o lună, când totul mirosea a „Noi”, când îmi ținea umbrela și îmi săruta fruntea, când ne construiam lumea noastră și doream să se oprească timpul pentru a sta o veșnicie îmbrățișați. A fost odată, când eram eu fată, iar el băiat, când îmi desena curcubeul pe piele, iar eu îi scriam poezii pe a lui buze.

Nimic nu poate fi veșnic. Nici chiar dragostea care în ochii celorlalți ar părea trainică și de neînvins. Doar că, chiar și cea mai pură inimă la un moment dat se poate preface într-o bucată de gheață. Ne plimbam, o simplă plimbare de după amiază. Într-o zi de toamnă. Eram tăcuți, voiam să ne spunem multe, dar ne oprea ceva, fie frica sau lașitatea, nu știu. Poate ne era prea greu să recunoaștem ceea ce simțeam cu adevărat. El a ales să meargă pe o stradă sumbră, cu case părăsite, unele fără geamuri, altele fără porți.

L-am privit cum îmi lăsă mâna și se îndepărta. Pentru prima dată am simțit că nu vreau să-l urmez, știind că din acea clipă nu-l voi mai vedea. Am înțeles ambii că iubirea noastră a fost prea pură ca să se sfârșească cu vorbe spuse la mânie. Știam că între noi nu mai este aceal sentiment pe nume „Dragoste”.

Înțelegeam că ne îndepărtăm unul de celălalt atunci când mă găsea întoarsă cu spatele la el, când găseam ceașca goală în care îmi pregătea în fiecare dimineață ceaiul. Știa că ceva în inima mea s-a întâmplat când nu-i mai deschideam ușa spunându-i că-l iubesc și că mi-a fost dor. Ne-am despărțit cândva, el nu a privit înapoi, eu nu l-am mai căutat.

Azi e înnorat și rece, ca în acea zi când se îndepărta de mine pe acea stradă tristă și întunecoasă. L-am întâlnit în timp ce-mi plimbam cîinele, avea aceeași ochi căprui îngândurați, fruntea lată, iar buzele roșii și cărnoase. Câțiva peri cărunți i-au apărut pe la tâmple. Călca încrezut cu pași apăsați, nu-i citeam niciun gând pe al lui chip, nu-i găseam nicio trăsătură de care să-mi amintească de bărbatul pe care l-am iubit sincer, așa cum poate iubi doar o copilă.

Ne-am salutat stingher, apoi ne-am prezentat partenerilor care ne însoțeau ca foști colegi. Da, am fost colegi, nu am împărțit caiete, nici scaune sau bănci, am împărțit o iubire. Una de care ne vom aminti o viață.

Advertisement

Trimite și tu #PovesteaTA de viață – mesaj pe pagina de Facebook De Vorbă cu Tine. Pe cele mai reușite le vom posta chiar pe site.