fb

Am încetat să-i scriu prima și iată ce s-a întâmplat!

Ne întâlneam de ceva timp și chiar îmi plăcea să fiu în această relație. Singurul lucru care mă deranja e că mereu îi scriam prima. Asta m-a făcut să mă întreb: ce-ar fi dacă nu i-aș mai scrie?

Am încercat și iată ce s-a primit:

1. Nu am auzit de el mai mult de o săptămână

Înainte îmi făceam griji că nu scrie sau nu sună, întrucât voiam să vorbesc cu el. De aia și scriam prima. Fără efortul meu nu a încercat nici să afle ce se întâmplă în viața mea.

2. M-a întrebat de ce nu l-am sunat și de ce nu i-am scris

Amuzant: cum am încetat să fac asta, a înțeles că ceva îi lipsește în viață.

3. Îi plăcea ca cineva să alerge din urma lui

Înainte nu am înțeles acest lucru, deci alergam după el fără să-mi dau seama. El nu trebuia nici să miște un deget.

4. Eram regina mesajelor jalnice

Atunci când am citit conversațiile noastre mai vechi, m-am speriat și amuzat în același timp. Întrebări gen: „Ce faci?”, „Cu ce te ocupi?” erau la ordinea de zi. Arătam o disperată care merue încerca să continue discuția.

5. Am decis să-i ofer exact ce-mi oferea el mie

A fost greu, dar am decis să vorbesc cu el doar atunci când singur pornea discuția.

6. El a devenit rece, atât timp cât fugeam din urma lui

Încercam din toate puterile să-i fac pe plac. El a remarcat asta și a început să nu-i pese dacă-l sun de 3 ori sau de 20.

7. Am încetat să răspund la mesajele lui

Chiar și atunci când el îmi scria. A fost greu, dar am remarcat cum interesului lui crește.

8. El a devenit neliniștit

Nu doar că a început să-mi scrie, dar și m-a sunat de mai multe ori. Îi era interesant să comunice cu mine

9. Credeam în minciuna lui

Credeam că-și va învăța lecția, dar nu a fost să fie. În realitate el nu s-a schimbat.

10. Ciclul se repetă

Am început din nou să-i scriu și el din nou să fie indiferent.

Advertisement

11. Am rupt orice relație cu el

Am uitat de el, înțelegând că omul care ține cu adevărat la mine va scrie și va suna. Am început să mă apreciez mai mult. Am găsit liniștea interioară.