fb

Am ajuns să ne obișnuim cu plecarea oamenilor din viața noastră și să ne mirăm doar de cei care aleg să rămână

Totul e pe fugă. O relație, un sărut, o îmbrățișare, un om… totul vine și pleacă înainte de a dori să păstrăm. Trăim o noapte cât o viață și trăim viața de parcă nu am avea timp. Prea repede. Prea indiferent. Iubim oameni din trecut și iubim oameni așa cum am vrea să-i vedem în viitor. Așa uităm să trăim prezentul alături de cel care ne este alături. Consumăm o relație înainte ca ea să înceapă și toate astea pentru că nu știm cum să prețuim.

E altfel acum. Băieții s-au deprins că pot agăța o fată cu flori și cu o invitație la cină și fetele au înțeles că un decolteu în plus le poate aduce un bărbat mai bogat alături. Nu mai e tremuriciul dinainte de la prima întâlnire, pentru că la mulți ea a fost pe la 13 ani și au și uitat-o. Nu mai e dorința să lupți pentru dragostea ta, pentru că mulți luptă pentru alte scopuri, mult mai meschine. Se folosesc de dragoste. Și când ajung să iubească cu adevărat dau de cineva care îi rănește și îi trădează. Ajung să sufere din propria lașitate. Cum să fii după?

Oamenii pleacă prea repede. Oamenii de-o viață pleacă și oamenii de-o zi rămân și încâlceala asta duce la atât de multe despărțiri în dragoste. A devenit un lucru firesc să te desparți din prostie și să nu cauți să înțelegi de ce se întâmplă asta. Deh, așa a fost să fie. Dar oare nu a fost să fie din greșeala ta și a celuilalt? Apoi ne mirăm de cei care rămân. Nu înțelegem de ce fac asta. Credem, ca și pentru restul, că o fac cu un scop, că vor banii sau fericirea noastră. Dar poate o fac din sinceritate? Poate că anume el sau ea este omul tău. De ce să nu păstrezi? De ce să nu lupți? De ce să nu iubești? Păstrează! Luptă! Iubește!

Am ajuns să ne obișnuim cu plecarea oamenilor din viața noastră și să ne mirăm doar de cei care aleg să rămână!

Foto: behance.net