Ajunge să te amăgești! 3 semne că nu-i ești interesantă și atractivă

Cică pe noi, femeile, este greu să ne înțelegi. În realitate, atât de frecvent pierdem timp pe bărbați, încercând să înțelegem, placem lor sau nu. Mult prea des născocim o iubire, născută dintr-o singură privire sau un singur zâmbet, pe când el nu dorea nimic.

Azi însă punem punct oricăror îndoieli. Iată 3 cele mai răspândite scenarii, atunci când o femeie se înșeală pe ele însele în raport cu intențiile unui bărbat.

1.El e prea ocupat ca să te vadă.

Să presupunem că v-ați cunoscut online, apoi v-ați întâlnit și în realitate. Totul a fost bine. Îți pare că el a petrecut la fel de bine acest timp. După prima întâlnire îți scrie și uneori chiar te sună. Apoi însă devine foarte ocupat la serviciu și nu mai găsește timp pentru a doua întâlnire. „E firesc” – îți spui. „Mesajele sunt la fel de bune”. El îți scrie ceva dimineața și ceva seara. Atât. Îți pare că îl cunoști și în acest timp trec săptămâni bune. Îți spui că e evident, el te place. Altfel de ce să piardă atât timp cu tine? Și de aici până la fantezii nu e mult. Crezi că totul este serios. Și te îndrăgostești.

Dar iată adevărul: dacă ești cu adevărat interesantă pentru el, atunci acel bărbat va găsi timp să te vadă. E greu să accepți asta, dar așa este. Sunt bărbați cărora le place doar să bârfească cu o femeie, sau chiar să și flirteze. Le este amuzant asta. Așa își crește propria imagine. Dar nu e decât o pierdere de timp, pentru că nimic serios nu va fi.

2.El îți spune că nu vrea relații serioase.

Ar putea să flirteze cu tine, să vorbească mult, să te facă să râzi, dar în același timp să-ți spună direct că nu vrea relații serioase. Totuși ție îți place atenția lui, îți este vesel cu el și ajungi astfel să uiți acele cuvinte. Crezi că totul se va schimba în timp.

Nu contează cât de bine te simți, atât timp cât el nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru o relație serioasă. Doar dacă singură ești de acord să menții o astfel de comunicare. În rest, nu poți schimba nu om, dacă nu vrea el singur această schimbare.

3. El îți oferă semne de atenție doar când cineva mai este alături.

Sunteți uc mai mulți prieteni. Printre ei e și un bărbat mai mult decât atent. El ar putea să-ți facă complimente de față cu ceilalți, să-ți dea Like la poze pe Facebook, dar niciodată să nu te invite la o întâlnire adevărată.

Femeile deseori motivează aceste gesturi prin expresii: „e rușinos”, „e ocupat” și greșesc. Depășesc astfel realitatea și nu țin cont de lucrurile care se întâmplă. Iar în realitate el nu are niciun interes să fie cu tine.

De aia e important să știi ce vrei. E important să înțelegi că gesturile și atitudinea unui bărbat nu întotdeauna se rezumă la un „vreau să fiu cu tine”. Atunci decizia îți aparține.

Source :