fb

Admir. Învăț. Iubesc. Trăiesc! Despre lecția pe care ți-o oferă acei oameni unici din viața ta

Mă fascinează oamenii!

Oamenii pe care îi privești și începi involuntar să îi adori și să te atașezi de ei.

Aspectul lor fizic e atrăgător? Nu, nu neapărat. De fapt, deloc. Și totuși, există în aspectul lor ceva special. Ceva ce, oricât de mult nu te-ai strădui, nu te poți opri din a admira.

Sunt darnici? Da! Sunt darnici în tot: iubire, sinceritate, chiar și bani. Atitudinea noastră față de bani este întotdeauna o reflecție a viziunilor noastre lăuntrice. Nu, acești oameni nu sunt deloc înstăriți și nici să cheltuie nu le place. Dar îți pot trimite un buchet de flori extraordinar, fără să se gândească câți bani și timp vor pierde pentru a te face să zâmbești.

Sunt buni? Da! Sunt adevărați sufletiști. Vorbesc cu o blândețe atât de dulce, atât de armonioasă. Nici nu-ți vine să crezi că sunt oameni simpli și nu îngeri.

Sunt curajoși? Da, firește! Nu le este frică să rămână ei înșiși, să iubească și să fie răniți. Deseori le este greu. Tandrețea și sufletismul lor nu sunt întotdeauna înțelese și chiar sunt percepute ca un act de ipocrizie. Și totuși, viața lor nu este o luptă.

Ei sunt deschiși și bucuroși. Ei sunt extrem de mulțumiți de tot ce au. Din acest motiv, chiar și universul le admiră frumusețea interioară.

Da… Acești oameni mă inspiră atât de mult…

Mă refer la oameni. La oameni reali, și nu la scheme, mecanisme sau tehnologii – la OAMENI!

Ființe care produc un interes atât de grandios față de propria persoană, pe care nici măcar nu-l bănuiesc. Ființe pe care poți doar să le iubești.

Iar nouă ne rămâne doar să-i admirăm, să învățăm de la ei și să sperăm că, într-un anumit moment, fiecare dintre noi va deveni o astfel de persoană.

Vă mulțumim că existați, oameni frumoși!