fb

Această soluție simplă îți va rezolva orice problemă!

Cu cât mai des sunt întrebată despre cum să procedeze cineva într-o situație sau alta, cu atât mai clar îmi este că am o rețetă universală cu un răspuns unic la orice întrebare. Totul este simplu, dar și complicat în același timp.

Ai probleme în relația cu partenerul? Încetează să-l schimbi, să lupți cu el și cu fricile lui, să găsești motive și argumente. Încetează să te gândești că, odată ce vei pleca de lângă el, toate problemele vor dispărea. E o iluzie.

Ocupă-te de tine. Cunoaște-te mai bine, apropie-te de sufletul tău, învață să nu ceri fericirea de la partener, dar să fii cea mai importantă sursă de fericire, pentru tine.

Invață despre tine, dezvoltă-te, construiește o practică spirituală, nu cerși iubirea.

Ai probleme cu părinții? Lasă-i în pace pe părinți. Nu te mai supăra pe ei, nu-i mai salva, nu încerca să le demonstrezi ceva. Nu mai trăi de o mie de ori supărările din copilărie. Găsește în această lumea calea ta și urmeaz-o. Nu pentru a demonstra, nu pentru a fi superior cuiva, ci pur și simplu pentru că îți dorești asta.

Ai probleme în relația cu copiii? Lasă-i în pace pe copii. Nu-i mai cicăli, nu-i mai educa în mod excesiv, nu încerca să le stabilești deja viitorul. Nu-i mai compara cu alții. Nu încerca, pe contul lor, să-ți realizezi scopurile. Ei nu-ți aparțin, ei sunt în grija ta temporară. Ai grijă de tine. Fii omul pe care copiii tăi ar dori să-l vadă după 20 de ani.

Urmează-ți visurile, chiar dacă crezi că este prea târziu.

Ai probleme cu căsătoria? Nu te mai ține de ideea că e obligatoriu să îmbraci rochia de mireasă. Lasă-i în pace pe bărbați. Ai grijă de tine. Fii femeia de care-ți va plăcea. Fii fericită acum.

Ai probleme să-ți găsești un serviciu bun? Scapă de ideea să-ți găsești unul în timp record. Ai grijă de tine. Urmează-ți inima și instinctele. Ai curajul să faci ceea ce îți place. Fă ceea ce iubești. Încearcă ceea ce poți.

Ai probleme în relația cu tine? În sfârșit, e timpul să ai grijă de tine. Nu pasa responsabilitatea pe umerii altuia.

Advertisement

Ai curajul să privești în inima și sufletul tău, găsește acolo acea comoară unică. Tot de ceea ce ai nevoie deja este în interiorul tău. Atât timp cât alergi după nimicuri, fericirea ta trece pe lângă.

Fii atentă la persoana ta. Găsește-ți calmul spiritual. Sufletul este tot ce luăm cu noi din această viață. Noi suntem sufletul. Tot de ce avem nevoie deja e în interiorul nostru. A rămas doar să-ți  aduci aaminte de asta.