fb

8 semne că nu ești nefericită, pur și simplu ai depășit viața pe care o trăiești acum

Oamenilor nu le place schimbarea. De regulă, se opun schimbării până când menținerea status quo-ului devine cea mai puțin confortabilă. Perioada de timp între realizarea faptului că ceva nu este în regulă în viața noastră și încercările de a corecta acest ceva, poate dura câteva decenii sau chiar și o viață întreagă.

Din fericire, nu trebuie să suferim deloc. Nu trebuie să așteptăm ca viața să devină insuportabilă, încât să ne activeze instinctele de supraviețuire și să ne permită să lăsăm în urmă trecutul.

Noi putem reconstrui complet casa vieții noastre, fără să o ardem definitiv. Există câteva semne prin care putem să înțelegem că nu faptul că suntem nefericiți este problema noastră, dar pur și simplu suntem depășiți de anumite probleme din viața noastră, iar aceasta este încă un motiv pentru a vrea să o schimbăm. 

1. Ne stricăm propria viață, neglijând responsabilitățile

Deși considerăm responsabilitățile noastre a fi importante, pur și simplu încetăm să le mai facem sau nu le mai facem la timp. Acest lucru se întâmplă atunci când nu avem nici o dorință specială de a susține viața pe care o trăim.

Trăim, de parcă am fi angajați într-un fel de sabotaj subconștient, care ar trebui să ne împingă și să ne provoace să creăm ceva nou. 

2. Temerile încep să ne motiveze

Când ne imaginăm cele mai rele variante din toate cele posibile, acest lucru ne ajută să lucrăm mai bine sau să facem mai multă muncă în același timp. Adesea, acest lucru se întâmplă pentru că facem ceva pe care nici nu ar trebui să îl facem sau ceva care, de fapt, este absolut neinteresant pentru noi. 

3. În comunicarea cu prietenii, facem schimb de bârfe și comunicăm pe subiecte negative

Iar acest lucru îl facem pentru că, de fapt, este tot ceea ce ne conectează cu ei. Timpul petrecut cu prietenii e plin de negativitate și lucruri mărunte. Nu ne simțim foarte aproape de ei și nu există o legătură strânsă între noi.

4. Suntem dependenți de rețelele de socializare

Activitatea noastră pe diferite forumuri și pe rețelele de socializare este maximă. Urmărim cu mare intensitate viața oamenilor din mediul virtual și ni se pare că, dacă vom înceta să mai facem acest lucru, am putea pierde ceva important.

Expunem fotografii despre cum ne place să ne distrăm, pe când, în realitate, nici nu știm ce înseamnă o distracție adevărată. Atenția din partea celorlalți asupra imaginii noastre virtuale compensează lipsa de semnificație care, de fapt, ne lipsește în viața reală.

5. Viața noastră are nevoie de schimbări

Chiar dacă știm care ar fi schimbările de care avem nevoie în viața noastră, nu vrem să ni le asumăm singuri. Acest lucru se datorează faptului că, deși ne simțim inconfortabil în viața noastră actuală, acest disconfort nu a devenit încă atât de puternic încât să fim gata să acceptăm aceste schimbări.

Din momentul în care am înțeles că avem nevoie de schimbări, mai devreme sau mai târziu oricum vom fi nevoiți să le facem. De aceea, mai bine mai devreme decât mai târziu.

6. Noi înșiși creăm probleme 

Acest lucru se datorează faptului că viața noastră a devenit prea simplă și prea plictisitoare, iar mintea vrea să se ocupe cu ceva nebunesc.

Când creierul nu primește stimulente pozitive, el revine la ceea ce crede că e mai bun decât orice altceva: frica și supraviețuirea.

7. Invidiem

În fiecare zi începem să invidiem din ce în ce mai mult succesele celorlalți oameni, chiar dacă nu avem dorința de a obține aceleași lucruri ca ei. Acest lucru nu se întâmplă pentru că am vrea să obținem ce au ei, ci pentru că, în adâncul sufletului știm că nu ne străduim suficient să obținem ceea ce ne dorim.

8. Rezultate pe termen scurt

Dacă am mai trăit o zi, fără nici o schimbare semnificativă în viața noastră, asta înseamnă, în primul rând, că nu avem nici un obiectiv pe termen lung. Înotăm prin viața asta și ne agățăm doar de ceea ce vrem aici și acum. Nu înaintăm deloc. 

Source :