7 tipuri de durere fizică, care ne vorbesc despre problemele noastre emoționale

Corpul, mintea și sufletul sunt cele trei niveluri interrelaționale ale existenței umane. Nu este nimic surprinzător în faptul că orice încărcătură psihologică afectează starea fizică a corpului. Deseori se întâlnesc cazuri când medicii nu pot da o explicație științifică unor anumite simptome, cum ar fi: migrenele, oboseala cronică, durerile de spate, care indică sensibilitatea unei persoane la emoții, factori de stres.

Ar trebui să ne pună pe gânduri ce rol are starea emoțională în viața noastră. Chiar dacă corpul nostru este în strânsă legătură cu mintea și sufletul, problemele emoționale pe care le avem pot provoca reacții de durere, cum ar fi:

1. Dureri de gât

Durerile de gât ar putea apărea ca urmare a încăpățânării noastre. Nu ne va ajuta cu nimic dacă vom păstra ranchiuna asupra unei persoane care într-un timp ne-a făcut rău. Ar trebui să învățăm să iertăm, să ne concentrăm pe emoțiile pozitive ale acestei persoane, iar dacă nu ne reușește, să o excludem de tot din viața noastră, dacă credem că a devenit toxică pentru noi. Și niciodată să nu uităm că avem propriile greșeli.

2. Dureri de spate

Aceste dureri sunt cauzate de singurătate și de sentimentul de respingere. Noi avem nevoie de iubire și afecțiune, dar uneori se întâmplă că intervine ceva în comunicarea noastră cu ceilalți, iar acest lucru ne poate face agresivi și introvertiți. Durerile mai puternice de spate sunt cauzate de problemele financiare sau cele de la serviciu. Ar trebui să căutăm un alt post de muncă sau să cerem o mărire de salariu. În privința cheltuielilor, ar trebui să ne facem mereu o listă de cheltuieli și să nu aruncăm banii în vânt.

3. Durerile de cap și migrenele

Dacă avem mintea plină de gânduri negative și probleme, ne putem trezi cu dureri puternice de cap. Să încercăm să ne punem în ordine gândurile și ideile, să reducem pe cât posibil stresul, să nu ne deranjăm pentru fiecare problemă minoră.

4. Dureri de coate și genunchi

Aceste părți ale corpului sunt asociate cu schimbări majore de viață. Durerea ne indică o incapacitate de adaptare. Trebuie să începem să facem compromisuri și să fim cât mai flexibili. O adaptare la noi condiții arată spre un semn de inteligență. Să tindem mereu să ne dezvoltăm și să nu ne fie frică de schimbări.

5. Dureri de ochi

Aceste dureri apar atunci când negăm realitatea, când mereu suntem copleșiți de probleme și încercăm din răsputeri să schimbăm lumea. Avem nevoie de o dezvoltare spirituală, care ne va ajuta să comunicăm eficient cu lumea exterioară.

6. Durere pelvină

Aceste dureri sunt asociate cu intimitatea și vinovăția. Posibil că suntem foarte îngrijorați de relațiile cu partenerul sau apar alte careva greșeli din trecut. Este important să ne dăm seama la timp de starea noastră pentru a putea scăpa de aceste simptome.

7. Dureri în gât

Dacă nu răceala sau alergia este motivul durerii noastre, atunci motivul ascuns ar putea fi o dezamăgire sau un sentiment de decepție. Să încercăm să fim mai mulțumitori, căci emoțiile negative ne strică viața.

Să ținem minte că pentru a avea o viață sănătoasă, trebuie să vizităm medicul. Dar dacă ni se confirmă că toate durerile noastre pornesc de la încărcătura emoțională pe care o acumulăm fiind stresați, făcându-ne prea mutle griji,  atunci să încercăm să fim mai liniștiți, mai calmi, să ne odihnim mai des și să trăim viața în liniște și armonie.

Sursa :