7 nevoi de bază pentru a avea o relație fericită

Fiecare dintre noi își dorește acea relație fericită, împlinită, bazată pe încredere, respect, devotament și iubire adevărată. Pentru asta e nevoie de multă muncă de echipă, de răbdare, de înțelegere reciprocă, de comunicare și acceptare.

La baza unei relații fericite vei descoperi câteva nevoi de bază, prioritare în cunoașterea partenerului și în dezvoltarea iubirii nu doar ca pasiune și dorință, dar și ca concept de viață, ca sentiment bazat pe sinceritate, cunoaștere, siguranță și atenție.

Conștientizând aceste nevoi, aplicându-le în viața de zi cu zi, relația va deveni una de încredere, puternică și reală. Iată cele câteva nevoi emoționale care stau la baza creării unei relații fericite:

1. Nevoia de a fi înțeles

Toți avem nevoia de a fi înțeleși. Atât femeia, cât și bărbatul simt nevoia să știe că dorințele lor sunt clare, că acțiunile lor sunt înțelese, că ele țintesc clar spre un lucru dorit și că celălalt partener va înțelege exact despre ce este vorba.

Doi oameni care se iubesc vor avea nevoie să le fie înțelese sentimentele, emoțiile, dorințele, trăirile, dar și să le fie împărtășite de partener. Apropierea de partener presupune cunoaștere, acceptare, îmbrățișarea trecutului și trăirea prezentului.

2. Nevoia de a fi în siguranță

Nevoia de siguranță vine din frica de a fi abandonați, frica de a intra într-o relație și de a fi părăsiți fără vreo explicație. Vine să consolideze dorința de a aparține unei povești, de a ști că cineva are nevoie de noi, că are cine să ne poarte de grijă și că mereu vor fi apărați de frici și îndoieli.

Într-o lume plină de haos, siguranța vine să liniștească fricile noastre și să aducă un echilibru interior. Ea elimină instabilitatea, aduce claritate și îndepărtează neliniștea, astfel încât doi oameni să se poată apropia emoțional.

3. Nevoia de a fi admirat

Oamenii simt o nevoie infinită de a fi admirați, de a fi înțeleși și prețuiți. Admirația reprezintă acea stare de afecțiune pentru omul drag, acel sentiment de acceptare și mulțumire. Este felul în care partenerul vede valoarea noastră și este gata să o confirme.

4. Nevoia de atenție

Unii oameni încearcă prin orice mijloace să obțină cât de puțină atenție, să demonstreze lumii întregi că existența lor nu este în zadar. Într-o relație, nevoia de atenție vine să consolideze sentimentele partenerului și să valideze necesitățile eu-lui nostru.

5. Nevoia de a fi dorit

Este un instinct natural să vrem să fim doriți, lipsa de iubire duce la dezechilibru emoționalăși la arderea sentimentelor interioare până la epuizare. Pentru o relație fericită, este important să existe această dorință de a fi cu celălalt, pasiune, multe îmbrățișări, gesturi de afecțiune, săruturi, toate împreună fiind semne de atenție și de grijă.

6. Nevoia de atașament

Atașamentul este baza unei relații emoționale dintre două persoane care se iubesc. El contribuie la dezvoltarea  armonioasă și sănătoasă a relației. A fi atașat de cineva presupune o dorință interioară puternică de a căuta o apropiere cât mai strânsă cu persoana iubită.

7. Nevoia de afirmare

Atunci când fiecare partener poate fi cel care este el în realitate, se poate simți liber și detașat în relația sa, se simte înțeles și apreciat, nevoia de afirmare este aprobată și relația este pe drumul cel drept.

Asta înseamnă că fiecare poate să ia propriile decizii și să facă propriile alegeri, să fie gata să-și asume responsabilitatea pentru aceste lucruri.

© De Vorbă cu Tine