Punând punct unei relaţii care nu mai avea rost să continue, prietenii şi familia au fost surprinşi. Intr-o zi am fost întrebată: ,,De ce v-aţi despărţit? De ce aţi renunţat? Eraţi atât de frumoşi împreună.” Am răspuns: ,,În viaţă nu e mereu cum ne dorim noi. Uneori trebuie sa pleci la timp ca să nu rămâi gol pe dinăuntru. Alteori a pleca e mai uşor decât a te întoarce înapoi. Iar noi ne-am spus ,,Adio” pentru că aşa e mai bine” ,,Şi atât? Fără reproşuri, fără învinuiri, fără lacrimi, fără depresie. Nu i-ai spui nimic? Atât?”, m- a întrebat cu mirare colega mea. ,,Da, atât”, i-am răspuns zâmbind.
În acel moment am realizat că oamenii văd o normalitate în a plânge după o despărţire, în a vorbi de rău pe cel cu care ai petrecut zile frumoase sau mai puţin frumoase. Nu pot înţelege pe bărbaţii şi pe femeile care aruncă cu noroi în fosta/ fostul. Înainte de a vorbi de rău, nu uita că acea persoană a fost jumătatea ta. Ai plâns pe umărul ei, i-ai spus durerile şi aţi avut visuri împreună, speranţe, dorinţe împărţite la doi. O dată ce îl ponegreşti pe omul din trecutul tău, arăţi de fapt cine eşti tu.
Demonstrezi cât de educat, cât de om eşti şi daca l-ai respectat pe cel lângă care te vedeai o viaţă alături. Nu contează dacă a fost lângă tine la greu, dacă te-a susţinut, te-a încurajat, te-a iubit. Sau te-a făcut să suferi, să te simţi un nimic, a dorit să te schimbe, te-a umilt şi trădat. Nu contează! Când alegi o alta cale, să te desparți frumos.Nu-i dori răul, nu-i reproşa şi nu te victimiza. Lasă în spatele tău amintiri frumoase, chiar şi acea zi dureroasa când vă spuneţi ,,Adio” fă-o frumoasă, cu îmbrăţişări şi urări de bine.
Mulţumeşte-i că a fost în viaţa ta şi că ţi-a dat o lecţie de viaţă. Într-o zi va căuta prin mintea sa amintiri luminoase şi te va găsi pe tine. Şi în sinea ei sau a lui îţi va mulţumi pentru că ai ştiut să fii om, că ai ştiut să fii demn sau demnă.
Cu drag, Mary!
