6 lucruri pe care le-am înțeles, iubind oamenii nepotriviți

Uneori, oamenii vin în viața noastră ca să ne dea o lecție, ca să ne descopere ceva nou la noi înșine. Dar nu toți pot și trebuie să rămână. Fiecărui om care a fost în viața noastră să îi spunem mulțumesc și să-l lăsăm să plece.

1. Dacă cei pe care îi iubim nu fac nimic pentru noi, probabil că nu le pasă.

De foarte multe ori doar noi facem primul pas în relația cu cei dragi. De prea multe ori. Dacă persoana dragă nu face nimic pentru a dezvolta relația, cel mai probabil mereu va fi așa. Dacă vom accepta o astfel de atitudine, este puțin probabil să se schimbe ceva pe viitor. Oare vrem să fim cu cineva care nici măcar nu încearcă să ne cunoască? Oare această persoană merită dragostea noastră?

2. „Nu este cel mai bun moment” nu este un obstacol dacă iubim cu adevărat.

Mulți oameni își justifică absența dorinței de a investi timp, energie într-o relație, spunând că nu este cel mai bun moment. Viața noastră uneori este foarte stresantă și dificilă. Totuși, dacă am fi iubiți sincer și profund, oricât de mare ar fi haosul din jurul nostru, întotdeauna vom găsi timp să ne întâlnim cu persoana dragă. Vom aștepta cu nerăbdare ziua, ora, clipele minunate cu cel pe care îl iubim.

Acesta este un lucru foarte important. Dacă întâlnim pe cineva care ne iubește și îl iubim, să facem totul să nu îl pierdem. Nimeni nu știe ce va urma, dar este naiv și prostesc să sperăm că partenerul ne va aștepta ani de zile până vom fi pregătiți de o relație. Dacă această persoană a apărut în viața noastră, să găsim timp pentru întâlnire, pentru un apel sau un mesaj.

3. Dacă ne-a fost frântă inima, există șanse să se mai întâmple acest lucru.

Nu trebuie să dăm prea multe șanse celor care nu merită. Putem fi din nou răniți, trădați. Oare chiar vrem să ne asumăm riscul și să-i lăsăm pe acești oameni în viața noastră? Iertând, vom primi doar o altă porție de durere. Oamenilor li se oferă o a doua șansă doar atunci când merită. Toți greșim, nimeni nu este sfânt. Dar există circumstanțe în care trebuie să ne întrebăm dacă vrem să riscăm din nou să rămânem cu inima frântă.

4. Unii oameni trebuie să vină în viața noastră, dar nu trebuie și să rămână.

Fiecare persoană care apare în viața noastră vine să ne învețe ceva valoros, fiecare în felul ei propriu, indiferent dacă mai rămânem sau nu prieteni. Atunci când cineva pleacă din viața noastră, sigur că suntem triști și suferim. Dar, uneori, poate fi o binecuvântare ascunsă.

Ne ajută să înțelegem ce anume sufletul nostru caută la o persoană dragă. Când dispare șocul despărțirii, vom privi în jur și vom înțelege că acea persoană a fost doar un personaj principal din propria carte, iar cei mai importanți oameni abia urmează să apară.

5. Nu putem impune pe cineva să ne iubească.

Oricât am încerca și oricât de buni am fi la asta, nu putem face pe nimeni niciodată să ne iubească contrar voinței proprii. Este un adevăr dur al vieții. În momentul când înțelegem acest lucru, inima și sufletul pur și simplu izbucnesc în strigăte de durere și disperare.

Indiferent de ce facem sau spunem, este imposibil să schimbăm modul în care cineva gândește, simte și acționează. Posibil ne va lua prea mult timp să înțelegem că nu trebuie să iubim pe cineva care nu ne iubește.

6. Nu avem alături persoana potrivită.

Probabil vom avea nevoie de timp ca să înțelegem că nu suntem potriviți cu o anumită persoană, chiar dacă în adâncul sufletului ne dorim enorm de mult să fim împreună. Faptul că cineva nu ne iubește nu are nimic de-a face cu nivelul scăzut de stimă de sine.

Dacă rămânem abandonați, acest lucru nu înseamnă că toată viața trebuie să ne facem griji din cauza neajunsurilor și imperfecțiunilor imaginare despre noi înșine.

Sursa :