6 diferențe importante dintre oamenii adevărați și cei falși

Oamenii sinceri sunt adevărați cu ei înșiși, dar și cu cei din jurul lor. Cei falși sunt puternici doar prin cuvinte, pe când în realitate niciodată nu vor sări în ajutor în situațiile dificile. În viața noastră vine un moment în care începem să punem la îndoială intenția unui om: a fost el sincer sau a fost fals?

La prima întâlnire este dificil să stabilim cât de sinceră este o persoană cu noi, dacă este sau nu atât de bună pe cât pare sau această prietenie este doar o mască. Vom încerca să facem câteva diferențe dintre oamenii reali și cei falși:

1. Acțiuni și cuvinte

Dacă nu își respectă promisiunile, oamenii sinceri cel puțin încearcă să o facă și deseori reușesc. Chiar dacă trebuie să depună mai mult efort decât se așteptau. Ei sunt obișnuiți să facă ceea ce trebuie să facă și să nu trădeze așteptările nimănui. În schimb, oamenii falși folosesc doar cuvintele în orice situație.

Promisiuni goale, conversații interminabile, fraze inutile – sunt tot ceea ce persoanele false pot face. Prin urmare, nici nu trebuie să avem mari așteptări de la ei sau să avem încredere în ei. După un alt eșec, tot ce vom auzi de la oamenii falși vor fi doar scuzele.

2. Impresie bună

Oamenii adevărați nu încearcă să impresioneze, deoarece ei au deja o percepție bine formată despre lumea din jurul lor. Ei înțeleg prea bine că nu poți fi pe placul tuturor, de aceea se simt confortabil să fie singuri și nu se îngrijorează că cineva ar putea spune ceva neplăcut despre ei.

Astfel de oameni se acceptă așa cum sunt și nu se așteaptă de la cei din jur la ceva supranatural. Oamenii falși sunt obișnuiți să impresioneze pe toți cei din jurul lor. Ei joacă un rol de actori pentru a fi mulțumiți. Pentru ei totul se reduce la primirea a cât mai multe beneficii din partea oricui.

3. Lauda în exces

Oamenilor cu adevărat sinceri nu le place să se laude cu realizările și succesele lor. Ei țin să păstreze viața personală, dar și munca în secret. Sunt umili și nu au nevoie de recunoaștere publică, deoarece știu care este importanța a ceea ce fac. Oamenii falși, din contra, sunt foarte lăudăroși. Ei se laudă cu fiecare acțiune și realizare a lor. Dau strălucire tuturor acțiunilor lor chiar dacă nu e cazul.

4. Superioritate

Oamenii adevărați niciodată nu își vor permite să-i privească pe alții de sus. Lor nu le place să se arate a fi persoane importante, dar nici nu îi fac pe alții să se simtă inferiori ca nivel sau statut. Astfel de oameni se respectă pe sine, dar și pe cei din jur. Oamenii falși se respectă doar pe sine. Ei tind să extragă benficii din oricine și orice situație.

5. Bârfele

Putem recunoaște o persoană sinceră după modul în care comunică. O astfel de persoană nu ezită să-și exprime părerea sau să împărtășească o observație sinceră despre o anumită situație. Oamenii falși nu fac asta. Ei parcă ar avea două fețe și tare le mai place să bârfească. Ba mai mult, ca să ducă persoanele în eroare, ei prezintă foarte multe informații false.

6. Egoism

Oamenii sinceri sunt așa cu ei înșiși, dar și cu cei din jur. Mereu sar în ajutor, fără să aștepte vreo remunerație. Oamenii falși niciodată nu vor oferi ajutorul lor și atunci când o fac, va fi pentru anumite recompense.